Ne desparte doar un gol. Te privesc cu atenție din depărtare. E o liniște apăsătoare urechilor mele. Abia respirația se mai aude, iar în piept inima bate mult prea repede și mult prea tare. Nu îți văd clar chipul, dar te recunosc din o mie. Silueta ta e tot ce îmi poate bucura ochii, iar privindu-ți irișii, îmi stăpânești sufletul precum valurile mării.

     Stai la margine de prăpastie. Un picior pe sârmă, pregătindu-te să mă întâmpini. Eu privesc golul, apoi te privesc din depărtate. Ce va urma? Îmi vei deschide larg brațele? Ți-a fost dor de respirațiile mele ce poartă în ele  atât de multă iubire pentru tine? Poate că nu ai observat, dar în ele se ascunde frica de a nu te a mai avea. Plecarea ta mă costă viața. 

     E o adevărată furtună între noi. Iar eu pășesc încet pe sârmă. Suntem prea sus ca să ne mai observe cineva. Pășesc eu, pășești tu. Ești prea încrezut. Dar nu privi în gol. Privește-mi corpul mișcându-se încet.

     Păstrăm conexiunea. Vântul se joacă în părul nostru, împingându-ne din spate și mai puternic, micșorând distanța dintre noi. Degetele noaste abia se ating, iar corpul simte acel uragan în stomac. Pupila îți e țintită spre mine. Iar eu nu mă mai pot mișca. Ai o putere deosebită asupra mea pentru care nu există nici o poțiune. Mîinile mele îți cuprind corpul, iar sufletul devine un ocean liniștit. Hai să privim în jos. Ce priveliște minunată.

     Tu. Doar tu ai avut puterea să insufi viață în sufletul meu și ai reușit să adaugi luciul în ochii mei prea sumbri. S-a aprins ca două stele și ai adus lumină în galaxia mea.

     La prima ta atingere, s-a produs explozia solară, iar eu... nu puteam decât să te admir. Mi-am pierdut toate cuvintele. Stelele luminau din ce în ce mai intens, ce continuau să îmi lumineze viitorul.

     Dar tu ai ales să dispari. Prea devreme şi mult prea repede. Într-un sfert de secundă, sumbrul m-a stăpânit. Iar stelele, ardeau în așteptarea ta. În căutarea fenomenului unic care l-am creat împreună, naivă fiind, alergam în tot spațiul. În căutarea ta. Era un drum prea lung necesității de a-ți revedea chipul.

     Stelele continuau să sclipească doar pentru tine, fără a mai da însemnătatea tuturor ce mă înconjurau. Te căutam disperată pentru a-ți revedea chipul, pentru a-ți inspira mirosul și mai adânc. Și nu reușeam decât să mă lovesc prea puternic de alte ”corpuri cerești”, ce-mi făcea sufletul bucăți prăfuite ce așteaptă alinarea ta.

     E un drum prea obositor. Și eu tot nu te-am găsit. Câte galaxii ne despart?

     E o dimineață cu ploaia după geam. Picăturile se lovesc prea puternic de sticla abia aburită. În cameră e cald. În piept, inima abia mai bate. A înghețat de la atâta frig în suflet.

     Ceasornicul ticăie a nu știu câta oară și tot mai deranjant devine sunetul pentru timpanele în care doar viscolul mai vuie. Privirea îmi e ațintită în tavanul ce era cerul meu. Cândva. Astăzi e plin de norii prea întunecați.

     Am deschis robinetul și am lăsat apa rece să se izbească de piele, ca să ajungă până în pori.

     M-am machiat strident, mi-am îmbrăcat ultima rochie neagră la fel ca în interiorul meu. La ieșire, am aruncat o ultimă privire în dormitorul „ nostru”, plin de iubire de cândva. Mi-am atins vârful degetelor de ultima noastră poză în care îmi purtai iubirea în ochi și zâmbete. O ultimă lacrimă s-a strecurat printre pleoapele-mi la fel de grele, ce s-a prelins pe obrazul prea însetat de atingerea ta.

     Mi-am acoperit fața pe care ușor îmi poți citi suferința, cu voalul negru- transparent.

     Am deschis larg ușa. Ți-am transmis o invitație, dar tu nu ai mai venit.Ai rămas o amintire vie. Ai rămas o umbră în depărtări.

     Ai închis în grabă ușa la plecarea ta. M-ai lăsat să cad în golul incomensurabil de care îmi era cel mai mult frică. Ai plecat fără să-mi privești pentru ultima dată chipul în care poți simți furtuna din sufletul meu, ce până mai ieri era un ocean în plină primăvară.

     Ai rostit în grabă cuvinte prea dure și tăioase pentru un suflet cu soare pe buze și fericire în ochi. Așa mă vei memora. Lacrimile mi-au acoperit ochii după ce până și mirosul tău din cameră și-a făcut simțită lipsa. Cuvintele tale m-au împins în acel abis atât de rece și gol încât pe moment nu aveam puterea de a realiza că mă voi face bucăți într-un sfert de secundă. Mi s-a părut un joc de-a abracadabra în care la sfârșit voi fi stăpânită de o liniște interioară.

     Am încercat să mă adun cu fiecare bucată în speranța că mă voi face bine și nu mi-a reușit să îmi adun decât bucățile de răni sângerând prea mult cu amintiri.

     Mi-am abandonat prezentul. Alerg disperată prin propriile-mi gânduri, în căutarea sufletului meu rătăcit. Nu îl mai simt în piept de ceva timp. Norii imenși, greoi și gri mi-au acoperit cerul senin, iar acum s-a anunțat vreme rea: ploi abundente și vânt năprasnic. Doar în suflet.

     L-am găsit la o margine de drum. L-am găsit acolo. În trecut. În trecutul nostru când tu și eu iubeam  sincer și necondiționat. L-am găsit îmbrățișat de amintirile în care zâmbetul tău îmi ocupă tot spațiul din el. E atât de frig aici. Doar el îmi mai aduce puțină căldură. Am revenit acolo unde ochii tăi au insuflat viață în mine. Am revenit acolo unde brațele tale au fost poarta deschisă către prezentul tău. Dar nu și în viitor. Iar îmbrățișările pe care mi le dăruiai erau un scut protector pentru mine. Mă simțeam în siguranță.

     L-am găsit îngenunchiat la o margine de drum, la fel tânjind în taină, unde astăzi nici respirația nu ți-o mai simt. Am găsit doar clipele petrecute în doi, adunate în grabă într-un geamantan, acoperite cu praful greoi depus de-a lungul anilor.

     Și la câte cuvinte ți-aș vorbi acum, dar nu te zăresc nicăieri. Prea străină ți-am devenit. Cândva, ți-am fost cea mai apropiată.

     Un nou răsărit. Același gând despre tine. Un nou apus. Același vis blocat în sufletul meu. O nouă zi, dar tot pe tine te caut în cearșafuri . Patul nostru de cândva e rece și mirosul tău nu îl mai simt. Și tot debusolată continui să caut în el umbra ta. Agitată îți caut respirația. Disperată îți caut căldura și tot pe mine mă găsesc în mii de bucăți. Cu ochii plini de sare, privesc tavanul în care umbrele noastre se reflectau. Se amestecau și se iubeau nebunește. Astăzi, nu poate fi decât o simplă iluzie. E viitorul nostru ce se derulează în capul meu. Doar în gândurile mele.

     Promisiunile tale abia mai umple golul din suflet. La plecarea ta, aerul s-a epuizat într-un sfert de secundă, iar după atâtea file rupte din calendar, tot goi pe dinăuntru au rămas. La fel de mult mă sufoc în propria durere pe care o suport zi de zi. Latent.

     Mi-am deschis larg porțile sufletului de la atâta disperare, și te mai aștept la o margine de drum cerșindu-ți iubirea și atingerile care doar ele mă pot reabilita în urma unui război crâncen. O bătălie lăuntrică în care mă las învinsă voluntar. Pentru că lipsa ta îmi străpunge sufletul zi de zi și tot slăbesc din puteri.

     Și, voi continua să întâlnesc fiecare răsărit purtându-te cu grijă în suflet, și fiecare apus îl voi petrece doar cu numele tău pe buze. Te voi căuta în fiecare vis și îl voi trăi la maximă intensitate. Pentru că doar tu mă poți modela perfect. Doar tu mă poți completa cel mai frumos.