player playlist
or skip signup

Postări Populare

Imposibil sa nu fim frumosi cand suntem fericiti

   
     Da, a fost uşor să te zăresc din mulţime şi ţi-am deschis larg uşile sufletului în viitorul meu. Am roșit la primul nostru salut. Și tot continuam să îți dau târcoale cu priviri scurte dar destule să te admir ca fiind domnul din partea stângă a mea. Zâmbetul tău a alungat norii grei de pe strada mea. A răsărit soarele și m-am lăsat încălzită de privirea ta. Au urmat o serie de momente care mi-au zguduit sufletul la propriu și care mi-au dat totul peste cap.
     A fost ușor să mă înec din primele priviri în ochii tăi și tot tu erai tărâmul care mă salva. Mi-ai stăpânit sufletul hoinar. Inima-mi era o clopotna în regim de alertă ce bătea tot mai tare doar de la intersecția privirilor noastre.
     Respirația ta a devenit sunetul preferat al urechilor mele și nu mă mai satur să îmi umplu nările cu mirosul pielii tale. Fiecare particulă îmi pătrunde adânc în piept. Se combină cu sângele. Este transportat tot la neliniștita mea inimă ce tot mai agitată devine. Te simte mai aproape și mai calmă devine.
     Și după jumate de deceniu împreună, tot acel luciu în ochi l-am păstrat. Doar pentru tine, domnul meu! 

Ritualul


     E o dimineață cu ploaia după geam. Picăturile se lovesc prea puternic de sticla abia aburită. În cameră e cald. În piept, inima abia mai bate. A înghețat de la atâta frig în suflet.
     Ceasornicul ticăie a nu știu câta oară și tot mai deranjant devine sunetul pentru timpanele în care doar viscolul mai vuie. Privirea îmi e ațintită în tavanul ce era cerul meu. Cândva. Astăzi e plin de norii prea întunecați.
     Am deschis robinetul și am lăsat apa rece să se izbească de piele, ca să ajungă până în pori.
     M-am machiat strident, mi-am îmbrăcat ultima rochie neagră la fel ca în interiorul meu. La ieșire, am aruncat o ultimă privire în dormitorul „ nostru”, plin de iubire de cândva. Mi-am atins vârful degetelor de ultima noastră poză în care îmi purtai iubirea în ochi și zâmbete. O ultimă lacrimă s-a strecurat printre pleoapele-mi la fel de grele, ce s-a prelins pe obrazul prea însetat de atingerea ta.
     Mi-am acoperit fața pe care ușor îmi poți citi suferința, cu voalul negru- transparent.
     Am deschis larg ușa. Ți-am transmis o invitație, dar tu nu ai mai venit.Ai rămas o amintire vie. Ai rămas o umbră în depărtări.

Trairi post-nocturne

     Ai închis în grabă ușa la plecarea ta. M-ai lăsat să cad în golul incomensurabil de care îmi era cel mai mult frică. Ai plecat fără să-mi privești pentru ultima dată chipul în care poți simți furtuna din sufletul meu, ce până mai ieri era un ocean în plină primăvară.

     Ai rostit în grabă cuvinte prea dure și tăioase pentru un suflet cu soare pe buze și fericire în ochi. Așa mă vei memora. Lacrimile mi-au acoperit ochii după ce până și mirosul tău din cameră și-a făcut simțită lipsa. Cuvintele tale m-au împins în acel abis atât de rece și gol încât pe moment nu aveam puterea de a realiza că mă voi face bucăți într-un sfert de secundă. Mi s-a părut un joc de-a abracadabra în care la sfârșit voi fi stăpânită de o liniște interioară.

     Am încercat să mă adun cu fiecare bucată în speranța că mă voi face bine și nu mi-a reușit să îmi adun decât bucățile de răni sângerând prea mult cu amintiri.

Ne intoarcem mereu acolo unde am lasat o parte din noi


     Mi-am abandonat prezentul. Alerg disperată prin propriile-mi gânduri, în căutarea sufletului meu rătăcit. Nu îl mai simt în piept de ceva timp. Norii imenși, greoi și gri mi-au acoperit cerul senin, iar acum s-a anunțat vreme rea: ploi abundente și vânt năprasnic. Doar în suflet.

     L-am găsit la o margine de drum. L-am găsit acolo. În trecut. În trecutul nostru când tu și eu iubeam  sincer și necondiționat. L-am găsit îmbrățișat de amintirile în care zâmbetul tău îmi ocupă tot spațiul din el. E atât de frig aici. Doar el îmi mai aduce puțină căldură. Am revenit acolo unde ochii tăi au insuflat viață în mine. Am revenit acolo unde brațele tale au fost poarta deschisă către prezentul tău. Dar nu și în viitor. Iar îmbrățișările pe care mi le dăruiai erau un scut protector pentru mine. Mă simțeam în siguranță.

     L-am găsit îngenunchiat la o margine de drum, la fel tânjind în taină, unde astăzi nici respirația nu ți-o mai simt. Am găsit doar clipele petrecute în doi, adunate în grabă într-un geamantan, acoperite cu praful greoi depus de-a lungul anilor.

     Și la câte cuvinte ți-aș vorbi acum, dar nu te zăresc nicăieri. Prea străină ți-am devenit. Cândva, ți-am fost cea mai apropiată.

Trecut continuu



     Un nou răsărit. Același gând despre tine. Un nou apus. Același vis blocat în sufletul meu. O nouă zi, dar tot pe tine te caut în cearșafuri . Patul nostru de cândva e rece și mirosul tău nu îl mai simt. Și tot debusolată continui să caut în el umbra ta. Agitată îți caut respirația. Disperată îți caut căldura și tot pe mine mă găsesc în mii de bucăți. Cu ochii plini de sare, privesc tavanul în care umbrele noastre se reflectau. Se amestecau și se iubeau nebunește. Astăzi, nu poate fi decât o simplă iluzie. E viitorul nostru ce se derulează în capul meu. Doar în gândurile mele.
     Promisiunile tale abia mai umple golul din suflet. La plecarea ta, aerul s-a epuizat într-un sfert de secundă, iar după atâtea file rupte din calendar, tot goi pe dinăuntru au rămas. La fel de mult mă sufoc în propria durere pe care o suport zi de zi. Latent.
     Mi-am deschis larg porțile sufletului de la atâta disperare, și te mai aștept la o margine de drum cerșindu-ți iubirea și atingerile care doar ele mă pot reabilita în urma unui război crâncen. O bătălie lăuntrică în care mă las învinsă voluntar. Pentru că lipsa ta îmi străpunge sufletul zi de zi și tot slăbesc din puteri.
     Și, voi continua să întâlnesc fiecare răsărit purtându-te cu grijă în suflet, și fiecare apus îl voi petrece doar cu numele tău pe buze. Te voi căuta în fiecare vis și îl voi trăi la maximă intensitate. Pentru că doar tu mă poți modela perfect. Doar tu mă poți completa cel mai frumos.

Doi la trecut


     Am inspirat în grabă mirosul tău în speranța că momentul despărțirii îl voi depăși ușor. Și, totuși, ce naivă am fost. Ți-am privit însetată chipul. Pentru ultima dată, m-am ridicat în vârful degetelor așa cum obișnuiam să o fac în fiecare dimineață, oglindindu-mă în ochii tăi. Ei erau oglinda sufletului meu. De fiecare dată când îi priveam, îmi vedeam sufletul ca o mare liniștită. Astăzi însă, valurile reci se izbesc puternic de pereți, ce tot mai des îmi amintesc că deși afară-i soare, în suflet e cumplit de frig.

     Aburii expirației tale mi-au acoperit în întregime buzele-mi însetate de al tău sărut plin de pasiune. M-au luat fiorii. I-am simțit pe spate. Pe mâini. Pe gât. În sânge. În cameră e o liniște mormântală și doar respirația ta o mai aud. Din depărtare. De astăzi o voi căuta mereu. Peste tot. Și, nu voi mai putea să o mai ascult vreodată.

     Ai plecat. Îți văd umbra cum devine din ce în ce mai mică, iar eu deja te caut disperată prin cameră. Prin așternuturi. Prin poze. Prin gânduri. Prin vise. Mă îmbrăc cu promisiunile tale. Cu visele mele. Și tot îmi este frig. Teribil de frig. Pentru că tot vise vor rămâne. Promisiunile tale la viitor astăzi au devenit gri la trecut. Abia mai reușesc să îmi găsesc puteri să privesc înainte. Și, tot pe tine te văd. Mâna mi se întinde involuntar spre tine, rugând parcă să nu mai pleci. Și, totuși o faci. Spațiile dintre degete sunt goale, la fel ca și sufletul ce credea în viitorul nostru fericit. Frigul mi-a ajuns până în vertebre. Liniștea e din ce în ce mai dureroasă. Până mai ieri, o căutam ca să îmi pun capul pe pieptul tău să îți ascult inima. Astăzi mă apasă tot mai tare.

     De vei privi înapoi, să știi: ușa sufletului meu e încă deschisă. Doar pentru tine, iubitul meu! 

Stări nocturne


     Când ai plecat, ai uitat ușa sufletului meu deschisă. Frigul a ocupat atât de rapid tot spațiul din el, încât sângele fierbinte mi-a înghețat în vene iar inima s-a oprit în loc. Plecând, ai luat cu tine o parte din mine, dar și geamantanul plin cu vise create de noi. Desenate împreună. Ai luat toate amintirile în care soarele ne bătea la geam, iar zâmbetul tău se reflecta în irișii mei îndrăgotiți de acel zâmbet ce îmi ocupa tot spațiul din suflet.
     Astăzi, când aburii expirației tale nu mai sunt în cameră, eu mai stau amorțită. Privirea mi-a rămas la fel ațintită spre ușa pe care ai ieșit. Sper să o mai deschizi vreodată și să intri. De ai ști că nici nu mai respir cum o făceam cândva, de frica să nu irosesc mirosul tău care a mai rămas cu mine. Cu el îmi acopăr rănile cicatrizate. 
    Deși e oră târzie, eu nu mă grăbesc să pun capul pe perna. Îmi tot cutreieri cele mai ascunse locuri din mintea mea, trezindu-mi din nou fiorii doar de la ecoul vocii tale blocat în timpanele mele. Sufletul cerșește în taină atingerile tale. Și nu reușesc doar decât să îmi strâng bucățile de suflet de pe podeaua rece pe care ai călcat ultima dată. Când ai plecat.
     Alerg disperată prin gânduri sperând să te găsesc îngenunchind în fața mea, făcându-mă să radiez de fericire, dar tot îmi găsesc sufletul plin de răni adânci de la care mă sting treptat. Sângerând amintiri. Până și acolo am ajuns să cad în fața ta, făcându-ți o invitație în viitorul meu. Dar tu nu îl mai auzi. Ești prea departe.

     După geam, e dimineață, iar eu nu am închis un ochi. Am devenit o somnambulă. Tot cu gândul la tine m-a găsit. Oare tu tot la mine te-ai gândit?