Notita din jurnalul unei obsedate
Iarasi, am trecut pe langa casa lui. Cu treburi. Si pentru prima data nu am simtit lava aia fierbinte in vene. Dar, de ce sa va mint? Oricum nu ma veti crede. Pentru ca nu pot minti.
Dis de dimineata, m-am trezit cu el in cap ( ca de obicei) si am zambit, ce se intampla mai rar. Am mers cu treburi. Cand pe finalul zilei, nu stiu cum s-a facut ca m-am trezit pe o strada, care ascundea in ea atata romantism, atata iubire, atatea saruturi, atatea declaratii de dragoste. Nu in zadar e preferata mea.
Ce ma face sa ma trezesc la realitate, sunt trandafirii. Imi aduc aminte pana si acu de frumusetea lor. Erau atat de frumosi. Nimeni nu mai avea astfel de trandafiri precum el. Pentru ca atunci cand ii ingrijea, se gandea la mine... se gandea ca ii va darui mie: unul cate unul.
Ii privesc... cu atata tristete. Pentru ca sunt atat de frumosi, dar...deja ii va oferi altcuiva.
Ma ascund... ca sa nu ma vada. Si privirea mii indreptata spre casa lui... amintindu-mi de trecutul nostru.
Atatea amintiri incastrate in venele mele... Si cat de mult as vrea, nu m-as putea debarasa de ele. Pentru ca daca m-as debarasa de ele, atunci as renunta la viata. Pentru ca ele s-au amestecat cu sangele meu. Mi l-a otravit pic cu pic.
Privesc straduta ingusta, putin intunecoasa si imi aminteste de fiecare sarut pe care mi l-a daruit.
Priveam fereastra lui si atat de mult doream sa priveasca prin geam ca sa ii zaresc chipul imbibat cu venin. Dar... nu a fost sa fie.
Din departare zaresc un maxi-taxi. Il opresc, deschid usa... Intorc capul, arunc o privire in urma. Pe obrazul mangaiat candva de dansul, aluneca doar o pereche de lacrimi. Le sterg, si... urc. In zadar il mai astept, cersindu-i iubirea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)