Si... iti aduci aminte  de mine... de existenta mea doar in momentele cele mai grele ale vietii tale. Pentru ca doar eu stiu  cum sa iti alin  sufletul, sa iti vindec ranile. Pentru ca viata ta prinde culoare din nou in bratele mele. Pentru ca eu sunt balsamul sufletului tau, dar... tu nu stii de asta.  Dar... tsss... eu asta nu am zis.

     Bratele mele e casa ta, e  locul unde te refugiezi ori de cate ori esti nedreptatit, umilit sau contrazis. Pentru ca  te-ai obisnuit ca mereu ai fost alintat de mine si iti acordam toata atentia mea. Si credeai ca absolut toate persoanele procedeaza la fel.

     Imi aduc aminte  cum mi-ai intors spatele pentru prima oara si... ai plecat. Mi-ai aruncat exact trei perechi de cuvinte in aer:  Nu mai am nevoie de tine, care pur si simplu m-au doborit la pamant. Ti-am soptit apoi: Nu pleca, eu am nevoie de tine... dar tu  nu ai facut nimic decat mi-ai zambit ironic.

     A trecut ceva timp din acea seara ce mereu am considerat-o un adevarat cosmar. Si nu neg, te asteptam in fiecare noapte cu ochii inlacrimati, dar... nu ai mai venit.

     A trecut ceva timp... asteptandu-te... dar deja eram impacata cu gandul ca nu te vei mai intoarce.

     In una din seri... era prima seara cand eram destul de  ok... cand nu te mai asteptam... se aud in usa. Tocmai citeam Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain. Si eram  atat de adancita in toate povestirile redate de autor... le simteam pe propria piele... le traiam cu aceeasi intensitate ca si eroul peincipal, incat... nu auzisem bataile tale.

     

     Mai batusei de trei ori, putin mai tare de asta data incat, tresarisem. Mi-am facut un semn, lasai cartea pe canapea si cu pasi grabiti ma indreptam spre usa.

     - Cine-i? intreb eu curioasa.

     - Sunt eu, deschide-mi te rog. 

     Doamne. Nu imi venea sa cred urechilor mele. Iti recunoscusem vocea chiar si peste atata timp  Pe obraz se prelinse doar o lacrima. Dar mi-am sters-o si m-am prefacut ca nu te cunosc:

     - Cine eu?

     - Sunt eu, stiu ca ma recunosti.

     Peste cateva secunde iti deschisem usa.

     Urma liniste. Eu iti priveam sprancenele stufoase, ochii tai de un  albastru intens, buzele tale. Doamne, cat de dor imi era de ele. Tu ma  priveai pret de cateva minute. Pasii pragul, mi te pusei in genunchi si imi intinsesi buchetul bogat in trandafiri: exact cum iubesc eu. Ramasesi fara cuvinte incat te cuprinsem si am plans pe umarul tau.

     Asta seara era mult mai frumoasa si mult mai draga sufletului decat tot restul serilor cand te petreceam impreuna. Ma stransesi la  pieptul tau si imi soptii: Atat de dor imi era de tine, de mirosul tau, de buzele tale... si te aplecasi daruindu-le si  buzelor  mele atingerea ta. Si de atunci se va pastra mult mai mult timp acelasi gust dulciu de candva.

     A doua zi, de dimineata, voi deschide ochii si radia de  fericire. Vazui ca nu esti, te-am strigat la fel de dulce ca inainte, dar... liniste. Te voi mai striga o data in speranta ca de asta data te voi auzi dar... in zadar. In dormitor, langa mana mea gasii un biletel in care  recunoscusem scrisul tau ce eram pur si simplu innebuneste indragostita de el. Dar de asta data  il voi uri: Eu am plecat. Nu ma cauta, caci... nu ma voi intoarce. Uita absolut tot ce a fost asta seara. Adio.

     Iarasi se repeta cosmarul de acu cativa ani. Si nu imi doream acest lucru... defel nu imi doream acest lucru. Atunci recitii mesajul tau din biletel. Vroiam sa fie un vis. Atunci, am luat telefonul si formand numarul tau, imi stergeam obrazul plin de lacrimi cu dosul palmei.

     Sun o data... nu raspunzi. Sun a doua oara... nu raspunzi. Sun a treia oara, si... in sfarsit  iti auzisem vocea. Buna'neata skumpy. Ce faci? te intrebai eu. Tu imi raspunzi scurt si rece: Nu ai inteles  din biletel? Sa-ti spun cu voce? Ok. Nu... am... nevoie... de... tine. Si se intrerupse apelul. Te mai telefonai o data dar, de asta data imi raspunse robotul: Dvs. ati apelat numarul...

     Nu am iesit din camera zile la rand... nemaivrand sa aud  de nimeni. Apoi incetul cu incetul ieseam din starea asta depresiva in care ma aflam. Si iarasi eram ok. Imi traiam zilele cu zambetul  pe  buze. Cand in una din seri, intorcandu-ma cu buna dispozitie de la o  petrecere cu gasca, zarii chipul prea bine cunoscut ochilor mei. Te zarii pe tine... stand trist pe o banca... cu acelasi buchet trandafiri. Stiai tu cum sa ma cuceresti iar si iar. Te-ai  apropiat de mine si mi-ai cuprins umerii in palmele tale. Mi-ai spus ca ma iubesti si  doresti sa formam iarasi acel cuplu fericit.

     Ma convingi destul de usor prin aceeasi miscare (imi intinzi buchetul de trandafiri). De asta data ne vom iubi mai mult timp... nici mai mult, nici mai putin de o luna. Voi primi  vestea  despartirii noastre printr-un  mesaj-audio care ma va dezechilibra total. Si iarasi va trebui timp ca sa devin cea... de candva... fericita.

     Si iarasi va trece ceva timp... si iarasi sunt fericita. In una din seri, voi fi intrerupta de la toate activitatile... de un apel... apelul tau. Ma vei intreba cum o mai duc. Eu in schimb iti voi raspunde: Tu ai nevoie de mine... in subconstient,dar... tsss... eu nu am zis nimic.