player playlist
or skip signup

Postări Populare

Ne intoarcem mereu acolo unde am lasat o parte din noi


     Mi-am abandonat prezentul. Alerg disperată prin propriile-mi gânduri, în căutarea sufletului meu rătăcit. Nu îl mai simt în piept de ceva timp. Norii imenși, greoi și gri mi-au acoperit cerul senin, iar acum s-a anunțat vreme rea: ploi abundente și vânt năprasnic. Doar în suflet.

     L-am găsit la o margine de drum. L-am găsit acolo. În trecut. În trecutul nostru când tu și eu iubeam  sincer și necondiționat. L-am găsit îmbrățișat de amintirile în care zâmbetul tău îmi ocupă tot spațiul din el. E atât de frig aici. Doar el îmi mai aduce puțină căldură. Am revenit acolo unde ochii tăi au insuflat viață în mine. Am revenit acolo unde brațele tale au fost poarta deschisă către prezentul tău. Dar nu și în viitor. Iar îmbrățișările pe care mi le dăruiai erau un scut protector pentru mine. Mă simțeam în siguranță.

     L-am găsit îngenunchiat la o margine de drum, la fel tânjind în taină, unde astăzi nici respirația nu ți-o mai simt. Am găsit doar clipele petrecute în doi, adunate în grabă într-un geamantan, acoperite cu praful greoi depus de-a lungul anilor.

     Și la câte cuvinte ți-aș vorbi acum, dar nu te zăresc nicăieri. Prea străină ți-am devenit. Cândva, ți-am fost cea mai apropiată.

Trecut continuu



     Un nou răsărit. Același gând despre tine. Un nou apus. Același vis blocat în sufletul meu. O nouă zi, dar tot pe tine te caut în cearșafuri . Patul nostru de cândva e rece și mirosul tău nu îl mai simt. Și tot debusolată continui să caut în el umbra ta. Agitată îți caut respirația. Disperată îți caut căldura și tot pe mine mă găsesc în mii de bucăți. Cu ochii plini de sare, privesc tavanul în care umbrele noastre se reflectau. Se amestecau și se iubeau nebunește. Astăzi, nu poate fi decât o simplă iluzie. E viitorul nostru ce se derulează în capul meu. Doar în gândurile mele.
     Promisiunile tale abia mai umple golul din suflet. La plecarea ta, aerul s-a epuizat într-un sfert de secundă, iar după atâtea file rupte din calendar, tot goi pe dinăuntru au rămas. La fel de mult mă sufoc în propria durere pe care o suport zi de zi. Latent.
     Mi-am deschis larg porțile sufletului de la atâta disperare, și te mai aștept la o margine de drum cerșindu-ți iubirea și atingerile care doar ele mă pot reabilita în urma unui război crâncen. O bătălie lăuntrică în care mă las învinsă voluntar. Pentru că lipsa ta îmi străpunge sufletul zi de zi și tot slăbesc din puteri.
     Și, voi continua să întâlnesc fiecare răsărit purtându-te cu grijă în suflet, și fiecare apus îl voi petrece doar cu numele tău pe buze. Te voi căuta în fiecare vis și îl voi trăi la maximă intensitate. Pentru că doar tu mă poți modela perfect. Doar tu mă poți completa cel mai frumos.

Doi la trecut


     Am inspirat în grabă mirosul tău în speranța că momentul despărțirii îl voi depăși ușor. Și, totuși, ce naivă am fost. Ți-am privit însetată chipul. Pentru ultima dată, m-am ridicat în vârful degetelor așa cum obișnuiam să o fac în fiecare dimineață, oglindindu-mă în ochii tăi. Ei erau oglinda sufletului meu. De fiecare dată când îi priveam, îmi vedeam sufletul ca o mare liniștită. Astăzi însă, valurile reci se izbesc puternic de pereți, ce tot mai des îmi amintesc că deși afară-i soare, în suflet e cumplit de frig.

     Aburii expirației tale mi-au acoperit în întregime buzele-mi însetate de al tău sărut plin de pasiune. M-au luat fiorii. I-am simțit pe spate. Pe mâini. Pe gât. În sânge. În cameră e o liniște mormântală și doar respirația ta o mai aud. Din depărtare. De astăzi o voi căuta mereu. Peste tot. Și, nu voi mai putea să o mai ascult vreodată.

     Ai plecat. Îți văd umbra cum devine din ce în ce mai mică, iar eu deja te caut disperată prin cameră. Prin așternuturi. Prin poze. Prin gânduri. Prin vise. Mă îmbrăc cu promisiunile tale. Cu visele mele. Și tot îmi este frig. Teribil de frig. Pentru că tot vise vor rămâne. Promisiunile tale la viitor astăzi au devenit gri la trecut. Abia mai reușesc să îmi găsesc puteri să privesc înainte. Și, tot pe tine te văd. Mâna mi se întinde involuntar spre tine, rugând parcă să nu mai pleci. Și, totuși o faci. Spațiile dintre degete sunt goale, la fel ca și sufletul ce credea în viitorul nostru fericit. Frigul mi-a ajuns până în vertebre. Liniștea e din ce în ce mai dureroasă. Până mai ieri, o căutam ca să îmi pun capul pe pieptul tău să îți ascult inima. Astăzi mă apasă tot mai tare.

     De vei privi înapoi, să știi: ușa sufletului meu e încă deschisă. Doar pentru tine, iubitul meu! 

Stări nocturne


     Când ai plecat, ai uitat ușa sufletului meu deschisă. Frigul a ocupat atât de rapid tot spațiul din el, încât sângele fierbinte mi-a înghețat în vene iar inima s-a oprit în loc. Plecând, ai luat cu tine o parte din mine, dar și geamantanul plin cu vise create de noi. Desenate împreună. Ai luat toate amintirile în care soarele ne bătea la geam, iar zâmbetul tău se reflecta în irișii mei îndrăgotiți de acel zâmbet ce îmi ocupa tot spațiul din suflet.
     Astăzi, când aburii expirației tale nu mai sunt în cameră, eu mai stau amorțită. Privirea mi-a rămas la fel ațintită spre ușa pe care ai ieșit. Sper să o mai deschizi vreodată și să intri. De ai ști că nici nu mai respir cum o făceam cândva, de frica să nu irosesc mirosul tău care a mai rămas cu mine. Cu el îmi acopăr rănile cicatrizate. 
    Deși e oră târzie, eu nu mă grăbesc să pun capul pe perna. Îmi tot cutreieri cele mai ascunse locuri din mintea mea, trezindu-mi din nou fiorii doar de la ecoul vocii tale blocat în timpanele mele. Sufletul cerșește în taină atingerile tale. Și nu reușesc doar decât să îmi strâng bucățile de suflet de pe podeaua rece pe care ai călcat ultima dată. Când ai plecat.
     Alerg disperată prin gânduri sperând să te găsesc îngenunchind în fața mea, făcându-mă să radiez de fericire, dar tot îmi găsesc sufletul plin de răni adânci de la care mă sting treptat. Sângerând amintiri. Până și acolo am ajuns să cad în fața ta, făcându-ți o invitație în viitorul meu. Dar tu nu îl mai auzi. Ești prea departe.

     După geam, e dimineață, iar eu nu am închis un ochi. Am devenit o somnambulă. Tot cu gândul la tine m-a găsit. Oare tu tot la mine te-ai gândit?

9 spoturi publicitare care pot înlocui un film de dragoste


     Trăim astfel de momente în care visând, ochii ne sunt acoperiți cu lacrimi. Trăim momente unice în care ne simțim inima vibrând de bucurie!
      Mai jos te invit să vizionezi 10 posturi publicitare care te vor împlini sufletește și te vor face să iubești și mai mult decât ai făcut-o până acum!


Povestea cuplului Sarah și Joan
Extra Gum


     Cine ar fi crezut  că e posibil să trăiești atâtea momente ce îți vor zgudui abia sufletul în timpul unui scurt spot publicitar? Un scurtmetraj cu un final fericit! 

Trenul de noapte
Chanel N ° 5


     Doriți să vedeți continuarea spotului ” Amelie”? A fost regizat de Jean-Pierre Jeunet, rolul principal fiind jucat de Audrey Tautou. Și totuși, există un străin misterios.


Mereu cu tine
Leibniz


     Acest scurt metraj ne va face să înțelegem, că pentru iubire, uneori trebuie să luptăm. Deși ea mereu e învingătoarea. 

Broasca
Twistos


     Un filmuleț destul de haios! 

 
Robert Pattinson și Dior Homme 
Christian Dior 


     Acest filmuleț alb-negru poate fi ușor montat, organizând o expoziție de fotografii.

Film
Chanel N ° 5


     Scurtmetrajul cu simpla sa denumire ” Le Film” regizat de Baz Luhrman, nu este unul din cele mai scumpe doar ( creatorii investind 44 de milioane $), dar este și o istorie de dragoste care îți va atinge coardele sufletului. Rolul principal a fost jucat de frumoasa Nicole Kidman.

Sărutul
Vodafone


      Creatorii acestui video au reșit să descrie o viață întreagă prin săruturi. În decursul a 1,5 minute, ne putem pune dorința ca să trăim exact o așa poveste de dragoste.


Spirite înrudite
Lynx


     Acest spot publicitare este destinat persoanelor ce sunt siguri, că sufletul pereche există și într-un final se vor întâlni.

Tu
Schwarzkopf


     Visul oricărei femei redat în imagini video. Iar cel mai emoționant e finalul scurtmetrajului.

5 intrebari care pot salva o relatie


     Cuplurile fericite cunosc faptul că pentru a construi o relație trainică și de durată, e nevoie de implicarea ambilor parteneri. Uneori e nevoie de foarte multă implicare. De altfel, există șansa de a nimeri în capcana relațiilor ”leneșe”care pur și simplu există, în loc să prospere.
     Pentru depășirea tuturor obstacolelor, e de ajuns ca să rămânem alături, anume atunci când cel de lângă, are nevoie de prezența și de căldura sufletului nostru mai mult ca niciodată.
     Sună bizar, dar uneori, chiar și cele mai simple întrebări ne pot aduce mai aproape unul de celălalt, motivându-ne să luptăm împreună pentru viitorul nostru. Pentru că doar asta ne poate face mai fericit ca niciodată. Știind că în brațele unui singur om, sufletul ne este în siguranță.
     Pot face ca relația noastră să devină una și mai trainică și mai confortabilă? Această întrebare poate atinge coardele sufletului persoanei noastre dragi, încurajându-l astfel să fie mai deschis și să își comunice dorințele. Și doar un singur sărut, oferit cu toată căldura sufletului, poate face această dimineață cu totul specială. E necesar ca să ne învățăm să ne ascultăm partenerul. Să îl iubim necondiționat. Astfel, relația va deveni una și mai puternică.
     Ce acțiuni ale mele te deranjează? Deseori, fiecare din noi preferă să închidă ochii la momentele cu efect negativ asupra stării noastre de spirit, din frica de a nu agrava o situație care deja e dificilă. Dar de fapt, toate problemele se adună. Nu dispar nici atunci când preferăm să nu vorbim despre ele. Iar la un moment dat, va fi o explozie emoțională care va aduce cu ea și o mulțime de consecințe. E benefic pentru relație, și nu numai să discutăm mai mult despre fiecare problemă în parte pentru soluționare. Uneori e dificil de a ne expune gândurile referitor la o situație care ne aduce doar disconfort. Dar este necesar și foarte important. De a ne asculta, de a sesiza și de a ne cere iertare atunci când ne simțim vinovat.
     Viața noastră sexuală îți aduce satisfacție? Pentru multe cupluri aceasta e o temă tabu, fără să ne dăm seama, că pot exista acel disconfort, chiar dacă nu se discută. Nu știu cum să înceapă această discuție. Însă, acum sau mai târziu, ele își vor da de știre care pot afecta cu siguranță relația voastră. Delicat, ne putem interesa ce îl deranjează pe partener pentru a putea schimba ceva. 
     Cu ce te pot ajuta? Într-o relație puternică, orice victorie este binevenită și se bucură de ea din plin, depășind orice obstacol împreună. Nu trebuie să ne fie frică să întrebăm ce îl deranjează pe partenerul nostru pentru a putea schimba situația și pentru a deveni și mai fericiți.
     Cât de apropiați suntem?  Aici, cu siguranță trebuie să ne ascultăm unul pe celălalt și nu în ultimul rând să ne ascultăm sufletul. Privindu-ne partenerul, sufletul ne va da de înțeles că are nevoie doar de aceste două brațe calde, de acești doi ochi în care ne regăsim sufletul rătăcit, de aceste două buze, de acel zâmbet ce readuce soarele și de acel sărut dulce și sincer. 

Gelozia- mai nociva decat fumatul. Cum o vindeci in doar 5 pasi

     Gelozia apare uneori în momentul nepotrivit din frica de a nu pierde sufletul, în brațele căruia am cunoscut cele mai frumoase stări. Despre gelozie se spune că derivă din iubire.
     Cu părere de rău însă totuși se demonstrează că nu stau lucrurile tocmai așa. Dacă iubirea duce la crearea unei relații puternice pline de pasiune, atunci gelozia este cea care distruge în câteva clipe ceea ce iubirea a construit ani. Dar, din fericire, nu este o boală incurabilă.

     Comunică în permanență cu partenerul. Discuțiile dintr cei doi parteneri de cuplu sunt temelia unei relații sănătoase. Orice teamă trebuie analizată foarte bine și discutată . În momentul în care simți că gelozia devine stăpân pe sentimentele tale, nu te inhiba. Stabilește ce te-a făcut să îți schimbi comportamentul. Nu lăsa timpul să treacă pentru a nu se agrava și mai mult situația. Vorbește deschis. Privește-ți partenerul în ochi. Ia-l de mână. Stabilește acel contact dintre voi.
     Ai mai multă încredere în tine. S-a demonstrat că gelozia, apare mai des la persoanele cu stima de sine scăzută și nesigură pe sine. Astfel, se naște ideea că sunt plini de defecte și partenerul nu are nici un motiv de a o iubi. Aceasta devine mai impulsivă, fără să mai poată să-și stăpânească emoțiile și de a se controla.
     Stăpânește-ți imaginația deborantă. Imaginația este o a doua lume, în care uneori ne rătăcim. Tot mai multe idei greșite ne pot manevra gândurile, astfel putem acționa greșit de cele mai multe ori ce poate duce la o ruptură ce ne va face să regretăm tot restul vieții.
     Identifică împreună cu partenerul cauzele geloziei. Decât să te rătăcești în gânduri fără pic de adevăr, mai bine fă-ți o listă cu motivele ce te-a adus pe drumul să trăiești un astfel de sentiment. Astfel, vă va fi mai ușor să corectați ceea ce ați ”distrus” involuntar.
     Nu-ți neglija viața personală. Atunci când devii condusă de gelozie, debarasează-te imediat. Ce e mai plăcut? Să-i verifici agenda telefonică și apelurile zilnice pe care le-a avut, sau să te răsfeți, petrecând timpul util?

30 de proverbe japoneze care te vor motiva sa gasesti forte pentru a merge mai departe


     Avem momente în care cadem fără a ne mai ridica. Te invit mai jos să descoperi 30 cele mai puternice proverbe japoneze cu tradiții străvechi.

  1. Dacă o problemă poate fi rezolvata, atunci nu trebuie să îți mai faci griji cu privire la aceasta. Dacă nu poate fi rezolvată, atunci este inutil să îți faci griji despre asta
  2. Dacă ești grăbit, fă un ocol.
  3. Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.
  4. Oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri.
  5. Este mai bine să fii inamicul unei persoane bune, decât prietenul unei persoane rele.
  6. Repede înseamnă să mergi încet fără întrerupere
  7. Cel care dorește cu tărie să se ridice, va găsi o modalitate de a construi o scară.
  8. Un soț și o soție ar trebui să fie precum o mână și un ochi: când mâna cuiva doare, ochii plâng. Când ochii plâng, mâna șterge lacrimile.
  9. Soarele nu știe cine are dreptate sau cine a greșit. Strălucește fără scop și oferă căldură tuturor.
  10. O broască într-o fântână nu cunoaște măreția mării.
  11. O călătorie lungă începe întotdeauna cu un drum scurt.
  12. Chiar dacă o sabie este necesară doar o singură dată în viață, ar trebui să o porți tot timpul.
  13. Florile frumoase nu fac roade bune.
  14. Mâhnirea, ca și o rochie ruptă, trebuie lăsată întotdeauna acasă.
  15. Dacă nu spui nimic, nimeni nu se va certa cu tine.
  16. O vorbă bună îți poate ține inima caldă timp de trei luni de iarnă.
  17. Cedează proștilor și nebunilor.
  18. Imediat ce pietrele vor înota, frunzele se vor scufunda.
  19.  Fă tot ceea ce poți și lasă restul în voia sorții.
  20. Dacă vreai să pictezi o ramură, ascultă suflarea vântului.
  21. Verifică de șapte ori înainte de a pune la îndoială cuvântul cuiva.
  22. Chiar și maimuțele pot cădea din copaci.
  23. Când mergi, mergi, când stai stai, dar niciodată nu ezita!
  24. Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greșit.
  25. Cu cât dorești mai multe, cu atât ai mai multe dezamăgiri.
  26. Fericirea vine în casa în care se râde.
  27. După ce ai gândit, hotărăște-te, după ce ai hotărât, nu te mai gândi.
  28. Nimeni nu se împiedică stând întins pe pat.
  29. Să întrebi e o rușine pentru un minut. Să nu știi e o rușine pentru o viață.
  30. Pregătește-te pentru ce e mai bine, dar nu te teme de ce e mai rău.

101 sfaturi pentru a combate stresul spuse de un profesor de psihologie


     Brett Phillips este un profesor de psihologie într-o școală din Oxnard din California. Își începe cursul cu împărțirea unor liste pentru toți elevii săi. Și nu literatură, ci o listă de care poate ajuta pe oricine de a combate stresul, o dată citind-o. Această listă a început să o scrie din anii săi de studenție.

101 moduri de a combate stresul

1. Trezește-te cu 15 minute mai devreme
2. Pregătește-ți lucrurile de care vei avea nevoie cu o seară înainte
3. Evită îmbrăcămintea strâmtă
4. Încearcă să eviți comprimatele
5. Stabilește o întâlnire din timp
6. Nu te baza pe memorie. Notează!
7. Fă o pauză. Schimbă ceva în viața ta
8. Poartă cheie de rezervă
9. Folosește mai des cuvântul ”Nu”
10. Stabilește-ți prioritățile în viața ta
11. Evită oamenii negativi
12. Folosește-ți timpul cu înțelepciune
13. Ia masa la timp
14. Păstrează copii ale documentelor importante
15. Din timp estimează de ce ai nevoie
16. Repară orice lucru care nu mai funcționează așa cum trebuie
17. Cere ajutor în realizarea sarcinilor unde nu te mai poți isprăvi de unul singur
18. Rezolvă problemele mari în proporții mici
19. Percepe o problemă ca o dificultate temporară
20. Privește o problemă dintr-un alt unghi
21. Nu te învinui pentru viața pe care o ai
22. Zâmbește
23. Fii gata de ploaie. Ia-ți umbrela
24. Ai grijă de copii
25. Oferă iubire animalelor de companie
26. Nu este neapărat să cunoști răspunruile la toate întrebările
27. Găsește în fiecare rău ceva bun
28. Spune un gând bun oricui
29. Învață un copil de a rula un zmeu
30. Dansează prin ploaie
31. Include în programul zilnic, timp liber pentru hobby
32. Relaxează-te într-o baie cu spumă
33. Fii încrezut în deciziile pe care le iai
34. Crede în tine
35. Încetează să îți spui lucruri urâte
36. Vezi în tine câștigătorul
37. Dezvoltă-ți simțul umorului
38. Trăiește prezentul. Azi, acum!
39. Stabilește-ți obiectivele
40. Dansează
41. Salută-te cu un necunoscut
42.Mai des îmbrățișează-ți prietenii
43. Privește cerul înstelat
44. Învață să respiri încet și calm
45. Cântă
46. Citește poezii
47. Ascultă simfonii
48. Mergi la balet
49. Citește, fiind în pat într-o zi de ploaie
50. Începe ceva nou
51. Scapă de obiceiurie cu efect negativ asupra vieții tale
52. Cumpără-ți flori
53. Oprește-te și bucură-te de mirosul florilor
54. Găsește sprijin
55. Găsește un prieten alături de care te vei simți liber
56. Fă acest lucru astăzi
57. Învață să fii vesel și optimist
58. Pune siguranța pe prim plan
59. Folosește orice moderat
60. Acordă timp aspectului tău
61. Depune efort pentru a fi mai bun, nu perfect
62. Fă un pas spre realizarea viselor
63. Admiră operele de artă
64. Fredonează melodiile preferate
65. Verifică-ți greutatea
66. Sădește un copac
67. Hrănește păsările
68. Acceptă o situație dificilă
69. Fă exerciții
70. Mereu treuie să ai planul B
71. Mergi la desen
72. Memorează glumele
73. Fii responsabil pentru sentimentele tale
74. Învață să înțelegi de ce ai nevoie cu adevărat
75. Devino cel mai bun ascultător
76. Cunoaște-ți slăbiciunile și nu-ți fie rușine
77. Urează cuiva o zi frumoasă
78. Confecționează avioane de hârtie
79. Exersează în fiecare zi
80. Învață versurile unei piese noi
81. Pleacă la muncă mai devreme
82. Fă ordine în dulap
83. Plângi. De fericire
84. Ieși la un picnic
85. Schimbă traseele obișnuite
86. Pleacă de la ore sau lucru mai devreme ( cu acordul șefului sau a profesorului desigur)
87. Cumpără odorizant în mașină
88. Privește o premieră și mănâncă popcorn
89. Scrie scrisori persoanelor dragi care se află departe de tine
90. Mergi la un meci
91. Pregătește o cină romantică
92. Recunoaște- iubirea necondiționată este foarte importantă pentru noi
93. Ia aminte, stresul e anume acel mod prin care treci o situație dificilă
94. Creează-ți o agendă
95. Învață să zâmbești din suflet
96. Ține minte. Mereu ai dreptul la alegere
97. Lasă-te inspirat de natură
98. Încetează să-i corectezi pe alții
99. Împlinește-ți somnul
100. Ascultă mai puțin. Acționează!
101. Mulțumește-le tuturor pentru sprijinul oferit la timpul potrivit!


! Bonus: Relaxează-te și prețuiește fiecare moment din viața ta. Ai o viață înainte!

Brett Phillips zice: ” Ofer această listă tuturor și îi rog să aleagă din ea 5 idei care, după părerea lor le este mai aproape, apoi să le urmeze!”

10 fraze pe care oamenii inteligenti si le repeta zilnic


     La baza oricărei victorii, se află acțiunile. Orice acțiune este produsul gândirii. Prin urmare,  este foarte important ce gânfim și ce ne spunem.
      Vă invit mai jos să descoperim micile gânduri care ne pot garanta succesul.

1. Dacă nimeni nu dorește să realizeze însărcinarea dată, eu voi fi inițiatorul

Acesta este simplul mod prin care putem deveni diferiți. Astfel, aflându-vă în procesul realizării unor însărcinări vă puteți îmbogîăți bagajul de cunoștințe și de a deveni mai responsabil.

2. Nu a fost atât de greu

Orice eșec ne duce cu un pas mai aproape de victorie. Astfel, vom deveni mai puternici, iar la final doar ne vom bucura din plin de ea.

3. Astăzi nu voi finisa, dar mă voi strădui

Scopurile nu au nici o importanță atât timp cât le vom lăsa doar la viitor. E de ajuns astăzi să facem un mic pas, ca mâine să ajungem la victorie.

4. Mai puține cuvinte, mai multe acțiuni

Unii consideră că dacă vor vorbi mai mult despre planurile pe care le au, vor ajunge mai aprope de final. 

5. Părerea celor din jur nu trebuie să influențeze gândurile pe care le avem.

Viața noastră- propria noastră cale. Doar noi putem gândi cum va fi de fapt. Putem să ascultăm sfaturile persoanelor apropiate, dar nu de fiecare dată.

6. Ve-ți vedea!

Uneori este bine să devenim mai severi, atuci când vine vorba despre obiectivele pe care le avem. Astfel, ne vom impune să muncim atunci când suntem la pământ.

7. Nu sunt ideal, dar muncesc zilnic pentru a mă perfecționa

Fiecare din noi, are în spatele său mai multe defecte cunoscute doar lui. Analizând zi de zi, greșelile pe care le comitem, putem să le micșorăm 

8. Data viitoare, voi face mai bine

Chiar și atunci când am realizat ceva și ne-a ieșit bine, nu trebuie să ne oprim. Trebuie să fim într-o continuă căutare a unei variante și mai reușite

9. Nu îmi este rușine să mulțumesc

Oamenii care sunt mulțumiți, sunt mai fericiți. Nu e suficient să rostim în grabă ” mulțumesc”. E important să vină din suflet

10. Cu cât mai mult muncesc, cu atât mai aproape sunt de victorie

Nu fiecare din noi este dotat cu un talent, dar succesul vine la acel care a depus efort în a realiza ceva.

7 cele mai frumoase ganduri ale Angelinei Jolie care te vor motiva sa te ridici atunci cand cazi


     Uneori, trecem prin perioade dificile, în care ne pare că nu mai avem putere pentru depășirea obstacolelor. Descoperă cele mai frumoase gânduri ale celebrei Angeline Jolie care îți va schimba modul de viață.

1. Dacă ajung să mă fac de râs, cui îi pasă? Nu mă sperie percepția nimănui despre mine.
2. Fără durere nu ar exista suferința și fără suferință nu am învăța nicicând din greșeli. Ca să fiu mai precisă, durerea și suferința sunt cheia către toate ferestrele; fără ele nu ar exista calea în viață/
3. Cu plânsul nu rezolvi nimic, iar îmbrățisările nu te ajută în momentele grele. Fericirea, însă, trebuie împărțită cu oamenii pe care îi iubești. Cu goliciunea și deznădejdea trebuie să te descurci de unul singur.

4. Câteodată tot ce trebuie să faci e să uiți ceea ce simți și să-ți amintești ceea ce meriți.
5. Nu regret niciodată nimic. Nu cred în regrete. Atunci când regreți, ți-e silă de tine. Atunci când ți-e rușine, te afli ca într-o cușcă.
6. Trăiesc întotdeauna momentul prezent. Nu-mi place să fac planuri de viitor. Mâine se poate schimba totul: viața, eteriorul, oamenii din jur, meseria. Altfel, ar fi tristă existența.
7. Mă gândesc la moarte mai mult decât alți oameni. Poate pentru că iubesc viața mai mult decât ei.

(VIDEO) Scurtmetraj emotionat care ne demonstreaza ca visele devin realitate


     Pentru a fi fericit, uneori avem nevoie de un singur vis care ne va ajuta să evadăm și ne va readuce zâmbetul pe buze chiar și în cea mai posomorâtă zi de toamnă.
     Mai jos vă invit să descoperiți adevărata magie!


13 filme de dragoste inspirate din povesti reale


     Deseori, ascultând povești incredibile de dragoste, ne spunem: ” o astfel de dragoste poți să trăiești doar în filme”, deși realitatea poate fi uneori la fel de frumoasă.
     Vă invit mai jos să descoperim o selecție de filme care relatează exact starea unei povești intense, adevărate și desigur pură, bazată la rândul ei pe istorii reale. Citiți. Priviți. Iubiți.

The Vow


     Filmul este bazat pe istoria a doi tineri proaspăt căsătoriți- Kim Carpenter și Creek, interpretat de Channing Taturn și Rachel McAdauns. În urma unei catastrofe, soția și-a pierdut memoria. Amintirile din ultimile 18 luni au fost pierdute- exact perioada în care Creek și-a întâlnit soțul pentru prima dată și când s-a îndrăgostit de el. Creek nu și-a putut restabili amintirile, înă Kim i-a rămas alături toată perioada până când soția s-a îndrăgostit din nou de el.

Queen of the Desert


     Banda bazată pe biografia scriitorului britanic și călătorului Gertrude Bell. Fiind fiica unor oameni înstăriți, ea nu manifesta nici un interes față de viața aristocraților din Londra. Gertrude ( rolul interpretat de Nicole Kidman), s-a îndreptat spre  Est, unde se îndrăgostește de un angajat al ambasadei- Henry Gadogona, interpretat de James Fanco.

Anna and the King


     Filmul este bazat pe memoriile profesoarei, călătoarei și a persoanei publice, Anna Leonuens. Mai mult de 5 ani, a predat limba engleză și cultura pentru 39 de nevaste și 82 de copii ai regelui Mangkut în 1860, Anna, al cărui rol a fost jucat de Joolie Foster, și-a dobândit reputația unei femei înțelepte așa cum deseori și-a susținut și apărat punctul său de vedere.

Out of Africa


     Lungmetrajul este bazat pe cartea biografică a scriitorului danez Karen Blixen. După ce și-a schimbat traiul în Africa pentru afaceri, l-a întâlnit pe vânătorul Denys Finch-Hatton. Deși au avut gusturi și interese diferite, între ei s-a înfiripat o dragoste puternică. Filmul în care Meryl Streep a jucat rolul incomparabil al personajului Karen, a fost onorat cu 7 premii Oscar.


Dangerous Beauty


     Ecranizarea biografiei a uneia dintre cele mai renumite și frumoase curtezene din Veneția al sec. XVI-lea, rolul Veronicăi Franco, a fost interpretat de Catherine McCormack. Ea se îndrăgostește de un tânăr care face  parte din clasa superioară, dar din păcate nu poate deveni soțul ei legal. Urmând sfatul mamei sale, Veronica devine o curtezeană, și din  cauza inteligenței și frumuseții sale câștigă inimile multor oameni.
The Theory of Everything


     Filmul este despre un om de știință în devenire, Stephen Hawking, care se îndrăgostește de o studentă de la filologie- Jane Wilde. La scurt timp, el începe să își piardă controlul asupra organismului din cauza bolii progresive, dar cu ajutorul iubitei își continuă cercetările. Pentru rolul său ca astrofizician proeminent, lui Eddie Redmayne i s-a oferit premiul Oscar.

The Invisible Woman 


     Filmul descrie povestea de dragoste a lui Charles Dickens, interpretat de  Ralph Fiennes și o tânără fată, Ellen Fernan- Jones Felicity. S-au cunoscut în 1857, când  împlinise 45 de ani, ei 18. Povestea lor de dragoste a durat 13 ani, până când acesta a murit.

A Beautiful Mind


     Ecranizarea descrie în detalii povestea unui matematician talentat și laureat al Premiului Nobel, John Nash, care suferea de schizofrenie, interpretat de magnificul Russell Crowe.
     De asemenea, realizările și dificultățile cu care se confruntă geniul, în film este prezentată o iubire sinceră și pură a soției sale Alicia Lard, jucat perfect de Jennifer Connelly.

Walk the Line


     Povestea biografică a unui celebru cântăreț de muzică contry, Johnny Cash și a doua sa soție, June Carter. La această femeie, jucând rolul Joaquin Phoenix, a vista 10 ani, însă viața lor de familie nu a fost una de vis: dependența de droguri, probleme de familie și psihologice, iar cu toate acestea se poate descurca desigur iubirea adevărată.  Pentru acest rol, Reese Witherspoon a câștigat premiul Oscar.

The Edge of Love


     În acest lung metraj se relatează istoria de viață a unui poet vestit, Dylan Thomas, care fiind căsătorit, și-a întâlnit prima dragoste, Vera Phillips, unde s-a îndrăgostit din nou de ea. Relațiile, care au devenit complicate dintre cei doi, au fost clar redate de actorii Keira Knightley și Mattew Rhys.

Becoming Jane


     Filmul e despre iubirea celebrei scriitoare Jane Austen și avocatul irlandez Thomas Letray. Părinții au fost împotriva căsătoriei acestui cuplu, așa cum își doreau alți candidați pentru copiii lor. În această frumoasă poveste, dar tristă au jucat actorii Anne Hathaway și James McAvoy.


The New World


     Filmul este bazat pe cărțile capitanului britanic, Jon Smith, care au fost scrise de el, după întoarcerea sa din America, unde a înnotat pentru cucerirea indienilor și teritoriile locuite de ei. Pe fondul naturii sălbatice, se desfășoară o frumoasă poveste de dragoste a lui John, interpretat de Colin Farrell, și a tinerei Pocahontas, prințesa indiană, jucat de K`Orianki Kilcher.

Eat Pray Love


     Ecranizarea este o adaptare pentru ecran a romanului autobiografic al scriitoarei Elizabeth Gilbert. În cazul eroinei, care a fost jucat de Julia Roberts, la un moment dat, a înțeles că nu e fericită și a plecat într-o călătorie fascinantă. Acolo, și-a regășit liniștea si fericirea, dar și marea dragoste, pe fermecătorul Felipe.

De ce partenerii cuplurilor care deseori se cearta, sunt de nedespartit? 5 sfaturi pentru prosperarea unei relatii


     Cearta nu este  un indicator al faptului că doi oameni nu sunt predestinați și nu au un viitor comun. Stabilirea unor puncte de reper înseamnă mai degrabă eliminarea micilor dificultăți care le-a dat lumea peste cap.
     Potrivit psihoterapeutului Dr. Gail Saltz, dacă partenerul nu va îndrăzni să-ți exprime opinia, în final se va simți ca o victimă, și va fi condus de ideea că partenerul de lângă este obligat să îndeplinească cerințele celuilalt, fără ca acesta să bănuiască.
     Iar pentru aceasta, fiind singuri cu noi, trebuie să ne întrebăm dacă ne putem păstra identitatea fiind într-o relație fără să ne fie frică de gândurie și dorințel pe care le posedăm.
     Trebuie să reținem și să ne amintim că nu fiecare ceartă e eficientă. Important e schimbul de opinii, nu să enumerăm defectele care nu vor face ca cei doi să se îndepărteze, prăpastia dintre ei devenind tot mai mare și mai adâncă.
     Pentru prosperarea unei relații, trebuie să ținem cont de 5 sfaturi:
1. Acceptați faptul că opinia celuilalt poate fi diferită de a ta, dar la fel de importantă
2. Imediat ce ați simți că deveniți furioși, încercați să comunicați partenerului pe un ton calm ce vă deranjează
3. Nu rostiți cuvinte de care să vă pară rău mai târziu
4. Să vă ascultați reciproc, privind situația dintr-un alt unghi
5. Nu schimbați subiectul. Orice problemă are o soluție!

     De asemenea, cuplurile care aleg să se ”certe” productiv, au și o modalitate de împăcare cu totul deosebită, care le fac viața ca în telenovele.

     Și, desigur, atât timp cât argumentați, nu sunteți indiferent!

13 calitati feminine care atrag barbatii ca un magnet


     Care de fapt este recursul femeilor? Și de ce doar o singură parte din femei au parte de atenția unui bărbat fie el sufletul pereche sau un simplu necunoscut?

   Te invit mai jos să descoperim lista calităților femeilor atractive care întorc privirile sexului puternic.

Încrederea în sine


Cine simte propriul său recurs, acela și devine atractiv
Wolfgang von Goethe Johann

Femeia , ferm încrezută în frumusețea sa, va fi capabilă să-i convingă pe toți în cele din urmă
Sophia Loren


     Cu o femeie încrezută în frumusețea sa, ceilalți cădea de acord. Chiar fiind ea mai puțin atrăgătoare, dar care se va accepta așa cum este, va fi mai frumoasă în ochii celorlalți decât frumoasele tinere care nu își accepă chipul din anumite motive. O femeie încrezătoare niciodată nu își va enumera defectele și nu se va critica în public. Ea întotdeauna va încerca să emane o atmosferă de încredere și sexualitate, care mereu va trezi interes oricărui bărbat.
         
Feminitate și sensibilitate


A fi frumoasă este ușor. Este dificil să arătăm așa
Frank a O` Hara

     Sexul puternic adoră femeile alături de care se va simți dominant și de a fi un bărbat adevărat. Astfel, ei vor alege femei alături de care se vor simți încrezuți și vor adora de fapt să scoată tot ce este mai bun din sine, iubirea și grija față de ea.

Bunătatea


Frumusețea- promisiunea fericirii
Nietzsche F

     Compasiunea, abilitatea de a manifesta grija, admirarea și iertarea sunt principalele calități care diferențiază o adevărată femeie de fetele cu chip de păpuși frumoase. Femeia, privind lumea altfel, și anume cu sufletul, va putea iubi dar și atrage alți oameni. Bărbați, fiind în căutarea unui suflet care să îi rămână alături chiar și în cele mai grele clipe, vor alege o femeie care îi va dărui căldura emoțională.

Independența



Sex appeal-ul este alcătuit din 50 % din calitățile pe care le deține o persoană, iar celelalte 50 % din calitățile pe care le văd alții la o persoană
Sophia Loren

Dacă o femeie nu este frumoasă - este pur și simplu o prostie.
Coco Chanel

     Femeile încezute în sine, trezesc un interes deosebit față de persoanele pasive care nu pot sau nu își doresc să devină independente. O femeie încrezută și atrăgătoare întotdeauna va ști ce își dorește cu adevărat și va continua mereu să lucreze asupra propriului succes! Ea este stăpânul prezentului și viitorului său.

Crearea căminului familial


Împărăția femeilor- împărăția sensibilității, delicateții și toleranței
Jean-Jacques Rousseau

      O calitate peste care nu se trece cu vederea este crearea atmosferei familiale în care domnește pacea și liniștea, precum căldura și confortul. Pentru un bărbat, această femeie va fi însăși întruchiparea păcii și fericirii în familie.

Fericirea


O femeie cu adevărat fericită este capabilă să sucească mințile oricărui bărbat, și desigur fiecărei a doua femeie
John Irving

     Bărbații fug de acele femei, care mereu se plâng pe viața care o duc și pe neajunsurie pe care  și le-a creat singură. Respectiv ele vor fi ignorate, chiar dacă for avea un chip pe care îl vei vedea la puține din femei. A fi cu adevărat fericită și de a accepta lumea înconjurătoare este anume acea calitate pe care trebuie să le posede fiecare femeie!

Interesul


Femeie poate avea doar o singură șansă de a fi frumoasă, dar pentru a fi atractivă există o sută de mii de posibilități
Montesquieu

     Interesul pe care îl manifestă o femeie  îi poate cuceri tot teritoriul sufletului unui bărbat. Simpatia naturală și sinceră poate atrage orice persoană. Ei nu îi este frică de propriile dorințe și nu se sfiază să spună bărbatului de alături exact ce își dorește. Oriunde s-ar afla.

Abilitatea de a comunica liber


     Bărbații adoră compania sexului frumos care este dispus să comunice liber, să fie deschis, de a crea discuții interesante pentru ambele părți. Femeia atrăgătoare va avea grijă mereu să fie inteligentă într-o discuție și va alege cu grijă subiectele pe care le va aborda.

Zâmbetul


Atractive ne fac starea de bine interioară
Yefim Spiegel
     O femeie zâmbitoare va atrage nu doar privirea și admirația multor bărbați dar și buna dispoziție, dar și soarele în sufletul său. Un zâmbet nu înseamnă doar bucurie dar și un semn de energie și vitalitate.

Naturalețea și sinceritatea


Atractivitatea unei femei este puternică atunci când este naturală și spontană
Marilyn Monroe

     Atractive natural, femeile pot fi deschise și libere de complexe. Ele preferă să fie atractive natural decât să pară. Pentru că e o calitate rar întâlnită pentru care vei fi acceptată și invitată în viitorul unui bărbat. Pentru că a avut nevoie anume de tine. Sinceră față de tine. Sinceră față de el.




18 motive de a incepe toamna pe un ton pozitiv


     Toamna abia ne-a pășit pragul, dar ne-a pregătit o serie de evenimente de la care să plecăm cu sufletul înseninat.

     Te invit să descoperim surprizele lunii septembrie pentru un început de septembrie pe note pozitive

Tîrgul Nikita Rinaldi, Ediția a II-a
02.09
09:30-19:00


Târgul Outlet Nikita Rinadi este al doilea eveniment de o mare anvengură ce va dura doar o zi.


Amatoarele de modă vor fi cucerite de diversitatea de modele și de prețurile accesibile.

Îți propunem să nu pierzi această șansă unică, unde reducerilor vor fi de până la 70% la hainele selectate din colecțiile Nikita Rinadi.

ATENȚIE! Îmbrăcămintea prezentată va fi din TOATE sezoanele, deci, dacă îți doreai o geacă sau blană semnată Nikita Rinadi o poți avea acum la un preț avantajos!

Unde? Te așteptăm la noul magazin Nikita Rinadi, localizat în centrul comercial Onaris, care se afla lângă ASEM, str. Banulescu Bodoni 28/2.

Curchi Chateu Vartely- Orheiul Vechi
03.09
09:00-18:00



Curchi - Chateau Vartely - Orheiul Vechi - 165 LEI!
*************************
Pornirea: 09:00, de la Circ (03.09.2016)
http://calatorie.md/ro/route/20
Pretul include:
- transport tur retur (autocar)
- intrarea la muzeu
- servicii ghidaj profesional
- servicii foto profesionale
- timp liber, picnic
************************

Bilete disponibile calatorie.md

Master Class
04.09
11:00-14:00
Biblioteca  de Arte Chișinău

Tatiana Ghelbet in parteneriat cu FIMO Moldova 
organizeaza master class. 
Tema: Colier in stil etnic din lut polimeric Fimo. 
Costul e de 180 lei (in pret sunt incluse si materialele)

Park Zone
04.09
17:00-22:00
Parcul Dendrarium


Concert pentru melomani
04.09
16:00-18:00
Filarmonica Națională a Moldovei


    O seară de emoții pozitive cu invitatul special Shirzad Fataliev

Femeia și banii. Relația magică
07.09
18:00-21:00

      
       Poate că, așa cum se zice în popor, banii sunt ”ochii dracului”. Poate că nu aduc fericirea și nu pot cumpăra sănătatea… Totuși, numărul lor contează și se obțin greu, numai prin muncă, în zilele noastre. De ce unii au și alții nu? Te invit la training să descoprim secretele relaţiei femeii şi a banilor!

      Participarea la training - 200 lei!
      Înregistrarea obligatorie 078122235!
      Te aşteptăm, miercuri, 7 septembrie la orele 18.00 la Art Cafe, Octavian Goga 25

Lady Orator. Vorbește ca o regină
08.09


    Care este secretul vorbitorilor de succes? Ce se află în spatele abilității extraordinare a liderilor de a motiva și de a inspira mulțimi de oameni printr-o prezentare de doar câteva minute?
     Fie în interacțiunea cu clienții, cu oamenii pe care îi conduci sau chiar cu șefii tăi, succesul și impactul tău depinde de abilitatea de a-ți prezenta ideile și serviciile într-un mod captivant, convingător și clar.

      Te invităm să descoperi și să pui în practică secretele unei prezentări excelente!

      Cui se adresează cursul ?
-    Celor cărora nu le este teamă, dar, la o adică, ar schimba bucuroși locul de pe podium cu cel de pe scaun;
-     Tuturor celor cărora le e groază când sunt anunțați că trebuie să facă o prezentare;
-      Persoanelor din mediul business implicate în procese de comunicare (manageri, agenți vânzări etc.);
-      Vorbitorilor buni pentru a afla de ce sunt buni și cum pot deveni vorbitori performanți;
-     Acelor persoane care și-au dorit să urmeze un curs de actorie fie pentru dezvoltarea personală, fie pentru cea profesională;
-   Persoanelor care doresc să facă un salt uriaș în dezvoltarea lor ca indivizi atât personal, cât și profesional;
-     Celor cărora se simt pe podium ca peștele-n apă (pentru că și peștele, în apă fiind, mai cade-n plasă);
-     Persoanelor care vizează o carieră în teatru sau film
-     Vorbitorilor performanți deoarece ei știu cel mai bine că, la acest nivel, trebuie să înveți continuu;
-     Celor care vor să facă ceva concret pentru dezvoltarea lor profesională și personală.

     Cursul va fi in perioada : 8-13 (8,9, 12 si 13 septembrie) de la 18:00 pina la 21:00, in zilele de marti si joi.
      Cel mai eficient curs de comunicare!!!
      Participarea: 750 lei
      Pentru detalii si inscriere apelati 078122235.
      La finalizarea cursului se acorda certificate de participare!

Street`O`Graffia 2016
10.09
str. Mitropolit Petru Movilă

     
      Cel mai mare festival al artelor urbane din Moldova. Vom avea:

      Graffiti painting, concert de muzică electronică, street baschet,hip-hop dance battle, paneluri de dicuții cu oficiali și reprezentanții ONG-urilor, urban-market (tirg urban) și cel mai tare și cel mai gustos foodcourt din Chișinău!

Tehnici Practice de Utilizarea Subconștientului
10.09
09:00-17:30



 Învață cum poți folosi Puterea Minții Tale pentru o viață plină de Sănătate, Fericire și Succes

        Pentru prima dată la Chișinău, un WORKSHOP cu Tehnici Practice de Utilizare a Subconștientului         susținut de Eugen C Popa. 


        Beneficiile și Avantajele Participării la Acest Seminar
        Ce înveți, cu ce rămâi, la ce-ți ajută!
   
       Cu toții ne dorim o viață mai bună, o viață fericită, fără griji și stres, fără probleme de sănătate sau de  altă natură. Ne dorim să fim cei mai buni în ceea ce facem, fie că vorbim de planul profesional,  personal, academic, sportiv, interpersonal sau spiritual.

      Autohipnoza este una dintre cele mai eficiente modalități de a obține aceste deziderate pentru să îți  permite să realizezi transformări la cele mai profunde nivele ale ființei tale, în deplin acord cu crezurile  tale, cu codul tău moral și etic. Autohipnoza este precum minunata baghetă fermectă din basemele  copilăriei care ne poate îndeplini orice dorință atunci când știm cum să o folosim!

      Poți realiza și obține toate aceste dorințe personale în deplină siguranță, pentru că nimeni nu știe mai bine ca tine ce vrei. Ai acum șansa să preiei, în sfârșit, frâiele vieții tale și să îți duci viața așa cum vrei Tu, așa cum îți dorești tu, pentru că Autohipnoza îți permite să reiei controlul asupra vieții tale, pentru totdeauna!


     Ce Vei Face și ce Vei Învăța la Acest Seminar:
   ✔ Înțelegi cum funcționeză Mintea
   ✔ Ce este Mintea Conștientă 
   ✔ Ce este Mintea Subonștientă
   ✔ Ce este Mintea Inconștientă
   ✔ Ce este Mintea Supraconștientă
   ✔ Reguli Esențiale Pentru Crearea Sugestiilor
   ✔ Ce Cuvinte să Folosești
   ✔ Ce sa NU folosești niciodată
   ✔ Cum te asiguri că vor fi eficiente
   ✔ Rezolvarea Problemelor
   ✔ Probleme de Sănătate
   ✔ Probleme Emoționale
   ✔ Dificultăți Mentale sau Spirituale
   ✔ Atingerea Scopurilor
   ✔ Tehnici de Comunicare cu Subconștientul
   ✔ Tehnici de Vizualizare și Imagistică
   ✔ Tehnica Centrum
   ✔ Tehnici Ideomotorii
  

     Eugen Popa - Trainer Internațional. La ora actuală este cel mai bine pregătit specialist și Trainer de Hipnoză din România. Având o vastă cunoaștere în domeniul comunicării și relațiilor umane Eugen a studiat de-a lungul timpului cu cei mai mari specialiști în domeniul hipnozei. Pe lângă studiile în domeniul psihologiei pe care le-a realizat la Universitatea Harvard din USA, Eugen a studiat și NLP, dezvoltare personală, meditație mindfulness și yoga cu traineri de talie mondială. Astăzi Eugen are propria sa emisiune TV în România fiind de asemenea foarte des invitat în cadrul programelor Radio și TV. Eugen susține traininguri de Hipnoză, NLP, Parenting, Terapie și Dezvoltare Personală în Europa, Asia și America Latină punând mereu în practică motto-ul care îl definește: Învață, Crește Dăruiește!
      În anul 2009, Eugen Popa a urmat cursurile Școlii Omni Hypnosis Trainig Center, Florida SUA, având ca instructori pe Gerald Kein.. În urma acestui curs a devenit Hipnotist Consultant și membru al Asociației Naționale a Hipnotiștilor din Statele Unite (NGH). După acest prim pas important făcut în lumea hipnozei, Eugen a continuat să studieze cu cei mai buni hipnotiști și hipnoterapeuți din lume. Astfel a urmat Trainigul de Hipnoză de Scenă cu Jerry Valley & Tommy Vee, tată și fiu, apoi Controlul Durerii cu Ron Eslinger, Terapia Părților cu Roy Hunter, Protocolul Simpson cu Ines Simpson, Procesul SleepTalk cu Joane Goulding și Terapia Subliminală cu Edwin Yager.
  

      INVESTIȚIE:  
      90€ - până la data de 1 septembrie
     130€ - de la data de 1 septembrie

     Avem un număr limitat de locuri. Pentru a te asigura că participi, te invităm să te înscrii dând click pe linkul acesta: http://      chisinau.eugencpopa.ro/

      Pentru alte detalii te rugăm să ne contactezi pe email sau la tel:
      060 120 504


Cricova Must Fest
10.09
13:00-23:00



      Vă invităm cu drag la CRICOVA MUST FEST, un eveniment unic în inima Moldovei, unde se îmbină armonios istoria plaiului nostru cu tradițiile vinicole strămoșești.

Pe 10 septembrie veniți să celebrăm împreună anotimpul de glorie al viței de vie.

În programul festivalului:
- Excursii prin renumitele galerii subterane 
- Școala vinului cu degustări de vinuri, moderate de cei mai de vază specialiști Cricova
- Ateliere de creație, jocuri și concursuri tematice
- Plimbări pe strada pietonală subterană, cu muzică live, reprezentări artistice, cinematograf și o galerie de arte
- Bucate tradiționale
- Târg de vinuri, suvenire și obiecte de artizanat de la cei mai buni meșteri populari din Moldova
- Celebrii Lăutari și formația Zdob și Zdub

*Copiii cu vârsta de până la 12 ani, însoțiți de părinți, pot intra gratuit la eveniment.

Workshop: 10 Strategii pentru a fi mai productiv
Art Cafe
14.09
18:00-21:00
bilete disponibile: iticket.md




        10 STRATEGII pentru a fi mai PRODUCTIV

Există obiceiuri de care avem nevoie toată viața. Iar tot ceea ce ține de productivitatea noastră personală sunt astfel de obiceiuri: Să ne folosim energia și timpul într-un mod mai eficient pentru a obține rezultatele care aduc valoare în propria viață, apoi în a oamenilor la care ținem. Din păcate însă, noțiunea de productivitate personală este mai puțin cunoscută la noi. Cu atât mai puțin se lucrează la optimizarea productivității și eficienței.

Cateva din subiectele Workshopului:
- Descopera pilonii productivitatii si inveta cum sa-i aplici.

- Evita greselile pe care le fac majoritatea oamenilor la prioritati.

- Elimina ucigasii productivitatii din activitatile zilnice.

- Estimeaza timpul corect desfasurarii unei activitati.

- Cum sa nu mai fii coplesit de sarcini.

- De ce "to do" list este toxic.

- Creste-ti productivitatea si valoarea pe ora.

- Cum sa gestionezi schimbarile inevitabile din viata ca sa nu-ti mai provoace durere.

Participarea la training - 200 lei!
Înregistrarea obligatorie 078122235!
Te aşteptăm, miercuri, 14 septembrie la orele 18.00 la Art Cafe, Octavian Goga 25.

 Deschiderea Castelului Mimi
19.09
13:00-23:00

     Primul castel din Moldova – fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi – îşi redeschide porţile după mai bine de un secol! Castelul va fi inaugurat pe 17 septembrie 2016, după cele mai ample lucrărie de restaurare din istoria modernă a Republicii Moldova. Vino la Bulboaca, Anenii-Noi să vezi o adevărată bijuterie arhitecturală, inclusă în top 15 capodopere arhitecturale din lumea vinului.

Pe 17 septembrie, la Castel Mimi, te aşteaptă un concert live cu legendara formaţie «МАШИНА ВРЕМЕНИ». 


De asemenea, pe scena Castel Mimi vor urca Vali Boghean, Moldovan National Youth Orchestra, Brio Sonores, Aura, Vitalie Dani.

BILETE:

Din 11 august – 100 lei (primele 500 bilete doar online pe 
iticket.md/soldout).

12 august – 11 septembrie (inclusiv) – 200 lei.

12 – 16 septebmrie (inclusiv) – 250 lei.

17 septembrie (în ziua evenimentului) – 300 lei (la intrare).

VIP – 2000 lei (în casele "Bisconcert" din 22 august).

Biletele se vând în reţeaua @Librarius şi pe iTicket.md.

*Copiii cu vârsta de până la 8 ani, însoțiți de părinți, pot intra gratis la eveniment.

Informații la: 062 00 1893 şi pe castelmimi.md 

Urmăreşte evenimentul şi pagina Castel Mimi pe facebook pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Detalii despre transport şi alte informaţii utile – pe castelmimi.md.

Partener general – Prime TV.

Criterium. VeloTren 2016
18.09
11:00-15:00
Parcul Afgan

Chisinau Criterium este o cursă de ciclism de proporţii, organizată de Sporter.md, care se desfăşoară pe străzile centrale ale Chişinăului, capitala Republicii Moldova.

În cadrul cursei de ciclism va avea loc un tur ciclist de masă prin Chișinău Velo Fun pe distanța de 15 km, la care pot participa toți doritorii pe orice tip de bicicletă.

Data - 18 septembrie 

Start - 11:00

Coloana va fi însoţită de un convoi din mareşali şi maşini de patrulare. Participarea la această cursă este gratuită.

Festivalul Culorilor Darwin
18.09
16:00-23:00


        Muzică, emoții de maximă intensitate și o nebunie de culori.
150 kW de muzică electronică live pe ritmurile lui DUBVISION, Kenneth G, Alexander, Gennadi Kovalenco, Go Low! și Terra Blvck.
Am pregătit 3 tone de pudră, care pe 18 septembrie vor colora Piața Marii Adunări Naționale, la Festivalul Culorilor Darwin 2016. Partener General: Samsung. Partener Media: Kiss FM.

Biletele sunt disponibile din 3 August, în toate magazinele Darwin:
http://festival.darwin.md/#magazine
și pe 
https://iticket.md/event/festivalul-culorilor-darwin-2016/

Cât costă biletele?
- 150 lei cu 1 plic de pudră colorată
- 250 lei cu 5 plicuri de pudră colorată și un energizant cadou
- 500 lei cu 10 plicuri de pudră colorată și accesorii cadou

Din 21 August biletele se vor scumpi:
- 200 lei cu 1 plic de pudră colorată
- 350 lei cu 5 plicuri de pudră colorată și un energizant cadou
- 700 lei cu 10 plicuri de pudră colorată și accesorii cadou

Pudra colorată va putea fi primită sau cumpărată de la corturile Darwin, în ziua evenimentului. Prețul unui pliculeț de pudră va fi de 35 lei. 

Pudra este periculoasă pentru sănătate?
1. Skin Friendly. Pudra colorată Holi Gulal powder nu are ingrediente nocive, fiind importată din India și testată în Centrul Național pentru Sănătate Publică din Moldova. Praful fin din această pudră este extrem de redus, ceea ce este important mai ales pentru pacienții cu alergie și astmă. Desigur, această pudră este compatibilă pentru piele și păr, deoarece se spală ușor și nu produce iritații.
2. Eco friendly. Ingredientele pentru Holi Gulal powder sunt 100 % naturale și se spală ușor, fiind optimizate pentru utilizare în aer liber. Pudra colorată este un produs cosmetic și este complet biodegradabilă, non-toxică, anti-alergică și oferă un contrast maxim de culoare.
3. Easy washable. Pudra conține doar 0,50% de culori comestibile naturale (preparate din flori), care sunt solubile în apă și nu lasă urme de pete colorate. De obicei, pudra poate fi cu ușurință spălată din haine. Cu toate acestea, vă recomandăm insistent să nu vă aruncați cu pudră în ochi și să respectați normele de securitate, care vor fi anunțate la Festival. „Enjoy!”

Hashtag-uri oficiale: 
#darwin #colorfest și #FCD2016
p.s. În curând, anunțăm câteva concursuri și surprize, special pentru toți fanii Darwin!
Stați aproape ;)
Vezi detalii pe http://festival.darwin.md/

Wokshop Inteligența Emoțională
21.09
18:00-21:00
ArtCafe


      Te invitam sa exploram impreuna o lume fascinanta si provocatoare: spatiul emotional. Prin intermediul unui workshop interactiv ai oportunitatea de a te intelege mai bine si de a iti intelege propriile emotii si reactii personale.
Iti propunem o serie de exercitii prin care, in felul tau personal, te conectezi la propriile emotii, le constientizezi, le controlezi. Prin exercitii simple poti sa iti dezvolti constient potentialul emotional, in asa fel incat sa te intelegi mai bine si sa ii intelegi si pe cei de langa tine. 
Subiecte abordate:

- Caracter asertiv 
- Independenta emotionala
- Respect de sine
- Testarea realitatii
- Flexibilitate si adaptabilitate
- Solutionarea problemelor
- Control emotional
- Administrarea stresului emotional

Beneficii
Ai ocazia de a te descoperii la un nivel mai profund al fiintei tale prin intelegerea propriilor emotii si intelegerea reactiilor emotionale ale celorlalti. Te poti conecta la propriul potential emotional, il poti activa in ritmul tau personal, il poti gestiona si folosi..

Te invit la training să descoprim secretele relaţiei femeii şi a banilor!
Participarea la training - 200 lei!
Înregistrarea obligatorie 078122235!
     Te aşteptăm, miercuri, 21 septembrie la orele 18.00 la Art Cafe, Octavian Goga 25

Olympic Eco Fest 2016
24 septembrie
10:00
Parcul Valea Morilor


     Comitetul Naţional Olimpic al Republicii Moldova organizează evenimentul OLYMPIC EcoFest pe data de 24 septembrie 2016. 

Prin acest proiect, CNOS își propune promovarea sportului și a educației cu privire la mediul înconjurător printre tineri, subliniind angajamentul organizațiilor sportive pentru soluționarea problemelor de ecologie.
Motto-ul evenimentului este - „Practicăm sportul într-un mediu curat”. 

OLYMPIC EcoFest va avea loc în Parcul Valea Morilor, locul îndrăgit de odihnă al chișinăuenilor. Prin intermediul acestui eveniment invităm toți doritorii să participe la diverse activități și să manifeste preocupările și atașamentul lor pentru un mediu curat și sănătos, unde se poate de practicat sportul.

Gala Generozității 2016
24.09
17:30-20:30


     Acum trei ani, CCF Moldova/ HHC Marea Britanie alături de Patronul organizației, Soprana Valentina Nafornița invitau pentru prima data chișinăuienii și oaspeții capitalei RM să se implice într-un gest de generozitate. Gala Generozității - un eveniment unic care îmbină arta, cultura și caritatea, toate susținute de nume și personalității remarcante, în sprijinul copiilor rămași fără îngrijire părintească sau în risc de a rămâne. De atunci, Gala Generozității prinde noi culori, noi implicări, parteneriate și tot mai mulți oameni generoși. 
În acest an vom celebra generozitatea într-un nou format cu invitați unici care duc faima Moldovei peste hotarele ei, dar care nu uită niciodată de cei de aici în special de copii. Pe 24 septembrie vin să cânte pentru copiii Moldovei, vin să ne îndemne să susținem copilăria acasă, în familie.

Doar în primele 6 luni ale lui 2016 peste 250 de copii s-au întors sau au rămas în familii, iar noi i-am ajutat să depășească greutățile. Alți peste 400 de copii și familiile lor au fost ajutați prin consiliere, sprijin familial, servicii.
Dar azi vrem să vă povestim despre un grup de copii, care au mare nevoie de ajutor, iar noi avem nevoie de ajutorul Dvs. ca să le putem asigura o reîntoarcere fericită.
În parteneriat cu Ministerul Educației și Autoritățile Publice Locale, în luna iunie, am reintegrat în familii 19 copii de 3-8 ani. Acești copii au fost separați la vârsta de 3 ani de familiile lor și plasați într-o casă de copii specială pentru copiii cu deficiențe de auz. 14 din cei 19 copii aveau o dizabilitate de auz, ceilalți 5 nici nu trebuiau să se afle acolo.
Dizabilitatea de auz nu a fost recuperată, iar despărțirea de familii și comunitate a adus suferință dublă. Revenirea acasă a copiilor trebuie să includă și integrarea în grădinițele și școlile din comunitate. Deja există servicii și structuri, dar pentru copiii cu surditate bilaterală e nevoie de și de echipament special.
Sistemele FM de amplificare a sunetului pot ajuta la îmbunătățirea semnalului acustic și, respectiv, la calitatea comunicării cu cei din jur în procesul de învățare. Sistemele FM aduc sunetul direct la aparatul auditiv al copilului, ajutându-l astfel să se bucure de un semnal fără zgomot de fond, ecou sau întreruperi.
Cu sistemul FM diferența ar fi remarcabilă. Costul unui astfel de sistem se ridică la 54 mii lei, bani care pentru familiile acestor copii sunt o noțiune abstractă, iar pentru învățământul general – o experiență nouă.
14 copii vor putea folosi sistemele FM pe parcursul întregii perioade școlare, minim 9 ani.
Pentru cei 14 copii și familiile lor, acest echipament special înseamnă O VIAȚĂ MAI BUNĂ și posibilitatea de a-și dezvolta la maxim potențialul.
Fotografia postată de CCF/ HHC Moldova.
Fotografia postată de CCF/ HHC Moldova.

Atenție! Bilete în vînzare pe iTiket.md

Tabăra Detox pentru Corp și Minte
30.09-06.10
07:00-11:00


     DETOX RETREAT- Tabăra pentru Corp și Minte, un Program original și unic in R. Moldova care își propune să aducă schimbări sănătoase în viața ta! 
O echipa de profesioniști in domeniu vor fi alături de tine și te vor ajuta să-ti recapeți echilibrul emoțional, spiritual și fizic prin activități zilnice de Sport, Meditație, Yoga, Zumba, Plimbări. Și cum o schimbare nu poate avea loc fără o curățire a organismului, sucurile Detox nu vor lipsi din alimentația zilnică pe tot parcursul Taberei. 

Te-am intrigat?
Vino cu noi în TABĂRA DETOX pentru Corp și Minte pe care o vom organiza în perioada 30 septembrie- 6 octombrie, la Bahmut Club (Călărași) și care va include: 
Program de 3 zile pentru Curiosi (Vi-Sb-Dum)
Program de 7 zile pentru Curajosi (Vi-Jo).

CE ÎȚI OFERIM?
Această vacanță este de tip ALL-INCLUSIVE, iar prețul include:
- 3 sau 7 zile de cazare într-un loc pitoresc. 
- Transport tur-retur din Chișinău. 
- Meniu DETOX bazat pe consumul de sucuri presate la rece, ceaiuri Detox și băuturi ionizate, apă alcalină (PH 9.4), superalimente de o înaltă valoare Nutrițională. 
- Activități sportive care vor cuprinde sesiuni de BOOT CAMP, YOGA, PILATES, ZUMBA, STRETCHING, MEDITAȚIE și PLIMBĂRI. Vă vom învăța cum să respirați corect și cât este de importantă respirația zilnică pentru o bună funcționalitate a organismului. 
- Ședințe de MASAJ SUEDEZ efectuate de un profesionist în domeniu.
- Vă vom oferi timp de lectură, meditație, vom viziona filme în aer liber, vom practica ART-therapia și ne vom încarca reciproc de energie pozitivă.
- WORKSHOPURI susținute de Medici, Nutriționiști cât și de experți în Fitness. DA, ai înțeles bine. Te vom pregăti nu doar fizic, dar și practic de viața de după Tabără. Toate acestea pentru a vă crea o dependență sănătoasă pe care ne dorim să o transmiteți familiei, prietenilor. 
- NU VOR LIPSI buna dispoziție, suport emoțional, secrete din culisele unei vieți sănătoase...toate acestea vor fi accesibile NON STOP. 

CINE POATE PARTICIPA?
Ai între 21-50 ani, ești activ și îți plac provocările? Nu ai probleme grave de sănătate care ar putea să te impiedice să efectuezi majoritatea activităților din Tabără? 
Atunci nu ai nici un motiv să nu vii! 

Îți dorești și tu această SCHIMBARE? 
Atunci consideră că primul PAS l-ai făcut deja. 
În continuare îți rămane doar să accesezi Formularul de Înscriere [
https://goo.gl/wMk30t], să citești cu atenție informațiile, iar dacă mai ai întrebări, ne poti lăsa un mesaj sau ne poți telefona la nr. 079130303.