Imposibil sa nu fim frumosi cand suntem fericiti
Da, a fost uşor să te zăresc din mulţime şi ţi-am deschis larg uşile sufletului în viitorul meu. Am roșit la primul nostru salut. Și tot continuam să îți dau târcoale cu priviri scurte dar destule să te admir ca fiind domnul din partea stângă a mea. Zâmbetul tău a alungat norii grei de pe strada mea. A răsărit soarele și m-am lăsat încălzită de privirea ta. Au urmat o serie de momente care mi-au zguduit sufletul la propriu și care mi-au dat totul peste cap.
A fost ușor să mă înec din primele priviri în ochii tăi și tot tu erai tărâmul care mă salva. Mi-ai stăpânit sufletul hoinar. Inima-mi era o clopotna în regim de alertă ce bătea tot mai tare doar de la intersecția privirilor noastre.
Respirația ta a devenit sunetul preferat al urechilor mele și nu mă mai satur să îmi umplu nările cu mirosul pielii tale. Fiecare particulă îmi pătrunde adânc în piept. Se combină cu sângele. Este transportat tot la neliniștita mea inimă ce tot mai agitată devine. Te simte mai aproape și mai calmă devine.
Și după jumate de deceniu împreună, tot acel luciu în ochi l-am păstrat. Doar pentru tine, domnul meu!
Ritualul
E o dimineață cu ploaia după geam. Picăturile se lovesc prea puternic de sticla abia aburită. În cameră e cald. În piept, inima abia mai bate. A înghețat de la atâta frig în suflet.
Ceasornicul ticăie a nu știu câta oară și tot mai deranjant devine sunetul pentru timpanele în care doar viscolul mai vuie. Privirea îmi e ațintită în tavanul ce era cerul meu. Cândva. Astăzi e plin de norii prea întunecați.
Am deschis robinetul și am lăsat apa rece să se izbească de piele, ca să ajungă până în pori.
M-am machiat strident, mi-am îmbrăcat ultima rochie neagră la fel ca în interiorul meu. La ieșire, am aruncat o ultimă privire în dormitorul „ nostru”, plin de iubire de cândva. Mi-am atins vârful degetelor de ultima noastră poză în care îmi purtai iubirea în ochi și zâmbete. O ultimă lacrimă s-a strecurat printre pleoapele-mi la fel de grele, ce s-a prelins pe obrazul prea însetat de atingerea ta.
Mi-am acoperit fața pe care ușor îmi poți citi suferința, cu voalul negru- transparent.
Am deschis larg ușa. Ți-am transmis o invitație, dar tu nu ai mai venit.Ai rămas o amintire vie. Ai rămas o umbră în depărtări.
Trairi post-nocturne
Ai închis în grabă ușa la plecarea ta. M-ai lăsat să cad în golul incomensurabil de care îmi era cel mai mult frică. Ai plecat fără să-mi privești pentru ultima dată chipul în care poți simți furtuna din sufletul meu, ce până mai ieri era un ocean în plină primăvară.
Ai rostit în grabă cuvinte prea dure și tăioase pentru un suflet cu soare pe buze și fericire în ochi. Așa mă vei memora. Lacrimile mi-au acoperit ochii după ce până și mirosul tău din cameră și-a făcut simțită lipsa. Cuvintele tale m-au împins în acel abis atât de rece și gol încât pe moment nu aveam puterea de a realiza că mă voi face bucăți într-un sfert de secundă. Mi s-a părut un joc de-a abracadabra în care la sfârșit voi fi stăpânită de o liniște interioară.
Am încercat să mă adun cu fiecare bucată în speranța că mă voi face bine și nu mi-a reușit să îmi adun decât bucățile de răni sângerând prea mult cu amintiri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
