Taaare imi mai place cand imi iai mana in mana ta... o incalzesti cu aburul tau ori... o duci la pieptul tau... si imi zici: Vezi cum bate? Cat de tare bate? Si doar pentru tine. Tu esti antidotul meu. Ma strangi apoi la pieptul tau si ne traim momentele de iubire. Si sunt atat de fericita cu tine. Doar tu stii cum sa dai nuanta vietii mele.

     Uite si de asta data ma iai de mana... ca de fiecare data. Eu iti zambesc stiind ce urmeaza. Ca iarasi am sa ascult cum inima ta imi canta povesti de amor. De asta data, eu incerc sa iti soptesc cat de mult te iubesc... ca sunt fericita cu tine... ca sunt eu. Iar tu ca niciodata ma opresti:
     -  Taci!
     - Pai de ce?
     - Taci am zis. Nu vorbi despre iubire.
     Eu te privesc mirata.... socata de cele intamplate. Si tu imi spui: Trebuie sa vorbim. Ne asezam pe o banca  din parc si cu ochii inchisi incepi sa imi spui tot felul de lucruri: ca ai nevoie de singuratate pentru a te simti implinit. Imi spui ca trebuie sa ne despartim. Imi strangi mana in mana ta... mai strans ca niciodata. Ma strangi la pieptul tau, ma saruti, te ridici si pleci. Eu stau pe banca... cu ochii inlacrimati. Nu-mi vine sa cred ca e  "the end". Te asezi in fata mea, si cu degetul cel mare imi strivesti una cate una din lacrimi, soptindu-mi ca ma iubesti... oricum. Imi atingi buzele acoperite de stropii puri. Si incetul cu incetul te indepartezi de mine... de banca. Si te privesc cum dispari. Si vreau sa ma ridic si sa alerg in urma ta. Dar imi zic ca nu are rost deja. Oricum vei pleca.
     Si iarasi plang... Privesc cum dispari. Iti vad doar umbra si rostesc in soapta: Ai zis ca ma iubesti. Oare?!