Deja vu in prezent
..... si fiecare dimineata o prinde tolanita in dormitorul ei...
cu peretii goi... gri...si fiecare dimineata o gaseste cu el in gand... cu
pozele lui in mana. Le priveste... cu ochii plini de sare, amintindu-si fiecare
detaliu al serilor petrecute impreuna. In mintea ei se derulau absolut toate
momentele... petrecute alaturi de el. Si zambi. Isi aminti chiar de prima zi in
care au facut cunostinta.
Pe strazile capitalei domnea octombrie cand ea se adunase cu gasca
ei in cafeneaua unui hotel situat la periferia orasului. Se asezase la o masa
situata langa fereastra de unde puteai privi o parte buna din intregul oras...
un oras cu mii si mii de suflete.
In urma unui pariu cu prietenii, Cezar se apropie grabit de Sanda:
- Dansezi?
Ea si-a intors privirea catre el si cu un zambet ii raspunse:
- Da, desigur.
Tanarul ramase fascinat de ochii ei mari si negri ce o facea si
mai atragatoare in ochii lui.
O tinea de mana si nu isi putea lua privirea de la ea. O privea la
fel, in ochi cu zambetul pe buze. O privea si in ochii ei, el isi vedea
viitorul... tot restul vietii sale.
- Stii?... interveni, apoi urma tacere...
- Ce? intreba Sanda.
Atunci Cezar puse capul in pamant zi zambi usor.
- E o seara minunata, nu crezi?
- Da, as
putea spune.
Apoi urma iarasi linistea.
- Eu ma numesc Sanda.
- De fericire am si uitat sa ma prezint. Ma numesc Cezar.
- Cum explici tu "de fericire"?
Invaluit de sentimente, o stranse de mana, si arunca o privire in
tavan. Inspira adanc aer in piept apoi si-a intors ochii catre ai ei, si incepu
iarasi sa ii zica ceva neclar... si iar se opri. Si, totusi se hotari:
- Esti atat de frumoasa.
Apoi inchise ochii strans de tot. Ii deschise din nou si ii privi
buzele rosii, putin uscate... parca astepta un raspuns, cat de scurt nu ar fi...
dar sa ii raspunda.
- Toate sunt.
- Dar tu esti speciala. Mi-ar placea sa mai iesim impreuna.
Ii privi ochii si zambi. Isi trecuse buzele carnoase peste buzele
ei, abia abia atingandu-le. Ii aranja suvita ce-i cobora agale si la ureche ii
sopti:
- Gasesti pentru mine un ceas de vreme pentru maine?
Sanda il privi atat de indraznet, incat o intelese fara a
mai zice careva cuvinte.
Piesa demult se terminase, iar el tot o tinea de mana... abia
abia... si o tinea vrand parca sa mai stea cu ea in mijlocul localului... cu
toate privirile atintite spre ei... doar spre ei. O privi atat de dulce
spunandu-i:
- Deci, ne mai vedem!
Si o lasa sa plece. O urmari pana ajunse la masa, privi in tavan
si zambind a rostit in soapta:
- Multumesc, Dumnezeul Meu!
Tot restul serii, fiecare din ei isi petrecut timpul in gasca sa,
doar ca... din cand in cand mai aruncau cate o privire unul catre celalalt...
primul si logic, era Cezar... Sanda doar il urma si ii mai facea din cand in
cand ochi dulci...
De masa fetelor, se apropie chelnerul si intreba:
- Cine e Sanda?
- Eu, se auzi o voce plapanda.
- De la masa vecina.
- Multumesc.
- Pentru putin.
Chelnerul ii lasa o foita pe masa, se intoarse si se indeparta. Cu
mana ei micuta trase foita... o foita de matematica impaturita in patru.
O desfacu si citi in soapta "Acesta e numarul meu... Astept
sunetul tau"; si in partea dreapta... in coltul de jos gasi o
inimioara... mica de tot... dar atat de perfect desenata. Al tau, Cezar.
Sanda isi scoase din buzunarul din spate al pantalonilor Jeans cu
o ruptura la genunchiul stang- asa ii placea sa ii poarte, si la orice
pereche de pantaloni gaseai aceasta ruptura; isi scoase telefonul mobil si cu
degetul mare forma repede numarul de pe foaie si ii expedie un mesaj scurt "Sunt
Sanda ;)".
Fata ajunse acasa spre miezul noptii, s-a pus in pat, a trans
perna in brate si tot se gandea la el-la Cezar. Se indragostise de el al naibii de
tare si nu poate face decat sa se gandeasca la el. Doar melodia telefonului
mobil o aduse inapoi cu picioarele pe pamant. Se intinse lenes si cu doua
degete lua telefonul de pe noptiera. Era un mesaj... de la el. Il deschise si
citi "A fost o seara nemaipomenita. Iti multumesc. Sper sa te revad. Noapte
buna." Atunci se bucura si mai mult, dar... se grabi sa ii raspunda: " Ne vom revedea. Cu siguranta. Noapte buna".Asa si adormi... si tot cu zambetul pe buze.
A doua zi, Sanda se trezi mult mai devreme decat de obicei. Tot
isi rasuci in dormitor, corpul implinit si ingrijit,vrand parca sa mai doarma ;
stranse cu putere perna in brate si o lipi de obraz. O trezise melodia
telefonului mobil fara prea multe butoane... era un mesaj... de la Cezar: "
Omul ca suflet si ca fiinta, necesita de a trai sentimentele ce ii trezesc
dorinta de a trai. Necesita iubire. Acel om care traieste acest sentiment cu
adevarat este un om fara indoiala fericit. Sunt eu oare fericit? Desigur ca
DA!!! Fericirea mea este intruchipata intr-un mic corpulet- Sanda. Mi-a fost de
ajuns de un singur minut ca sa ma indragostesc: de ochii tai... de tine
omulets... si ma bucur enorm. Sa stii asta. O zi buna sa ai.
Buna'neata!!!".
Ochii Sandei erau plini de bucurie. Era pentru prima oara cand se
trezi dis de dimineata cu o asa dispozitie. Reciti mesajul in graba...
bucurandu-se ca un copil mic.
Se ridica in varful degetelor, isi ridica incet mainile si se
intinse abia abia. Se apropie de fereastra, trase draperia de postav si inchise
ochii. Se lasa incalzita de primele raze ale soarelui. Si, totusi statea in
fata soarelui: cu ochii inchisi... cu zambetul pe buze. Si ii placea sa stea cu
ochii inchisi si tot se gandi la el. Nu si-l putea scoate din cap nicidecum. Si
de cate ori se gandea la el, simtea acei fluturi in stomac. Si era atat de
fericita...
In camera domnea o liniste mormantala. Se auzea doar sunetul
emanat de bataile inimii ei... atat de tare se zbatea...
Privirea ii fu atrasa de telefonul mobil. Primise un mesaj... de
la Cezar. Se apropie de noptiera, lua telefonul in mana, citi
mesajul, zambi si ofta putin. "Buna scumpa. Tare as vrea sa te vad
azi. Se primeste?". Se grabi si ii raspunse: "Hey, salut.
Da, desigur... pe la orele 15:00".
Cu atata bucurie isi mbraca rochia ei noua, albastra, cu un
decolteu adanc, ce ii scotea in evidenta formele ei. Totodata ii evidentie
ochii negri... culoarea bruneta a parului. Radia de fericire.
Iesise afara. Soarele lumina atat de intens. Oferea atata caldura.
Inchise ochii. Inspira adanc aer in piept... expira... Apoi zambi usor. Era o
zi atat de minunata... O noua zi cand zambi, dar... cu totul altfel.
Ajunse intr-un sfert de ora. Cum intra in parc il observa pe Cezar
cu un buchet mare de trandafiri. El o vazuse si incet se apropie de Sanda. O
lua de mana si o saruta. O tot privi... nu isi putea lua ochii de la fata ei cu
pielea de un alb imaculat. Emotionat, cu vocea tremuranda ii spuse:
- Astea tie, si intinse grabit buchetul de trandafiri... bogati in
petale... atat de rosii.
Sanda lua
trandafirii... ii duse la nas, inchise ochii abia abia se mai atingeau
pleoapele, si inspira adanc in piept mirosul... expira, deschise ochii, il
privi pe Cezar, ii zambi... isi apropie buzele de urechea lui si ii sopti:
- Iti multumesc mult!
Atunci de fericire, Cezar o lua pe neprins de veste in bratele lui
barbatoase, o stranse la pieptul sau... strans strans... si o invarti... repede
repede. Cu mainile ei fine ii cuprinse fata... isi apropie buzele de buzele lui
si il saruta dulce. Si ambii adorau minutele pline de fericire.
Se asezase cuminti pe o banca de mesteacan. Erau doar ei doi si
luna pe cerul instelat. Liniste... doar respiratia se mai auzea. Cezar ii lua
mana Sandei in mana lui. Privi luna in ochii ei.
A fost o seara nemaipomenita pentru ambii. Era un nou inceput de
viata. Cezar ii saruta nasucul mic si rece si isi apropie fruntea de fruntea
ei... cu ochii inchisi... cu zambetul pe buze. Desi el niciodata nu credea in
dragoste la prima vedere, de asta data insa se convinse. Sanda insa mai credea
in astfel de minuni... de data asta se mai convinse odata. La plecare, a
strans-o la pieptul lui, ii saruta buzele de un ros intens si pleca.
Sanda ridica in graba zecile de scari... deschise usa
apartamentului, o inchise bine si se puse in pat. Stranse perna in brate si
sopti " M-am indragostit de el. Il iubesc!" si zambi
incet. Lua telefonul mobil in mana vrand parca sa il sune insa Cezar o facuse
primul:
- Am vrut sa iti mai aud inca odata vocea.
Cu vocea tremuranda, ii raspunse:
- Stii, eu ma gandeam la tine.
- Te iubesc, si deconectase.
Pe obrazul fetei se prelinse doua perechi de lacrimi... de
fericire.
Vor alerga, vor zambi, vor plange, vor iubi. Si tot asta impreuna.
Vor alerga prin ploaie. Vor inchide ochii cand si vor saruta, cand vor rosti in
soapta " te iubesc".
Si fiecare miscare ii va aduce aminte de el, chiar si atunci cand
va inspira aer proaspat in piept; isi va aduce aminte de mirosul pielii lui ce
s-a pastrat mult timp pe pielea ei, ce s-a imbibat in hainele ei. Si de fiecare
data pentru a-si usura soarta, va scoate albumul prafuit deja, si-l va rasfoi
de zeci de ori si de fiecare data isi va aduce aminte de zambetul lui... de
buzele alea carnoase ( uneori avea obisnuinta sa i le muste abia abia).
Ajungand la ultima fila insa, isi va aminti de unul si acelasi moment-
separarea lor. Isi va aduce aminte mereu de ultimele lui cuvinte printre
lacrimile sarate.
- Te iubesc, dar...
... si fiecare dimineata o va prinde la geamul mare, uneori cu
privirea atintita spre usa. Si fiecare dimineata o va prinde cu el in gand,
sperand ca si el SE MAI gandeste la ea... sperand CA O MAI iubeste, insa toate
astea vor fi doar iluzii... in mintea ei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
