A fost o zi nemaipomenita. Prima data, privindu-mi ochii de un verzui intens, mi-ai soptit la urechiusa dreapta cu glasul tau duios: " Cat de mult te iubesc, nu vei sti niciodata" si ai inchis ochiul stang. Fiecare litera, silaba, cuvant al tau imi alinta urechea... se strecoara prin timpanele mele, apoi amestecandu-se cu sangele meu alearga prin vene... ajunge la inima mea. E asemeni unei pasari inchise in colivie- mi se zbatea atat de des, vrand parca sa iasa din piept.

     Si simtind cum vantul isi trecea degetele prin parul nostru brunet... imi dai un sarut, ma privesti scurt in ochi si ma iai in brate. Ma rotesti... ma rotesti... ma rotesti. Inchid ochii, si in minte derulez absolut toate momentele petrecute in doi. Zambesc... zambesc amintindu-mi de prima data cand ti-am zarit irisii, de primul tau "Buna!". Era toamna... un sfarsit de octombrie. Era un timp posomorat afara, insa... in sufletul meu rasarise soarele cand privirile noastre s-au intersectat. Te-am zarit si involuntar am rostit in glas "Uite asta e omuletul de care am nevoie". Ai zambit. Doamne, cu cata energie ma incarc doar atunci cand iti privesc zambetul. Imi aduc aminte cum mi-ai daruit primul trandafir... atat de rosu... atat de frumos...cand imi spuneai "E din inima".

     Si, ma tii in brate... ma strangi la pieptul tau si imi zici cu ochii inchisi... cu zambetul pe buze "Nu te dau la nimeni... cu nimeni nu ma impart micuta mea... asa ochi, asa buze... zambetul tau". Imi soptesti cu atata incredere, privindu-mi ochii.

     Si zambesc... pentru ca am motiv. Si acela esti TU. Tu, care imi dai noi forte... TU, care dai o nuanta vietii mele-monotona pana la tine. Si zambesc, pentru ca primul gand al meu de dimineata esti TU. Si zambesc... pentru ca iubesc... Te iubesc.