Si, stinge-ma. Stinge-ma ca pe o tigara. Permite-mi doar sa-mi aleg scrumiera in care mi se vor sfarsi zilele. Am sa o aleg pe cea rosie, care se va dovedi a fi inima ta. Ai sa ma ma aprinzi... incet. Ai sa ma duci si cu buzele tale ma vei cuprinde. Ai sa ma fumezi. Ai sa ma inspiri in plamani (poate de doua... trei ori- nu mai mult) si apoi ma vei lasa la o parte. Focul va mai arde in mine. Si tu vei vedea acest lucru, insa... ai sa ma explici ca te-ai cam plictisit. Ma vei lasa la o parte, si bine dispus iti vei trai zilele. Vei fi fericit, plin de viata. Eu insa, ma voi stinge, inima fiindu-mi mistuita de focul ala nebun.

     Insa timpul va trece si nu il vei simti. Si vei cauta in fiecare ea, acel gust, dar... nu il vei mai gasi. Asa ca, ma vei cauta iarasi. Si ma vei gasi, pe jumatate stinsa ( deja). Atunci ma vei inspira pana la ultimul fum... Iarasi iti vei incarca bateriile cu energie si buna dispozitie. Si iarasi ma vei arunca... la o margina de drum... cu  atata indiferenta... cu atata nepasare. Iti vei trai iarasi viata. Si ma vei uita.

     De asta data, va trece mai mult timp... mult mai mult. Si in una din seri, mai sumbre, iarasi iti vei aminti de fata care se stinge de dorul tau. Dar de fapt, tu o lasi sa se stinga.

     Ma vei gasi fara viata. Ma vei aprinde, si iarasi ma vei inspira. Si ma vei stinge brusc. Din cauza gustului meu amarui. Ma vei aprinde din nou, sperand ca de asta data vei da de dulciul din mine, dar... in zadar totul. Ma vei stinge din nou. Si iarasi ma vei aprinde, dar... cu o alta bricheta si iar vei da de amarul meu. Si, doar atunci vei intelege care de fapt era greseala ta.