Ne desparte doar un gol. Te privesc cu atenție din depărtare. E o liniște apăsătoare urechilor mele. Abia respirația se mai aude, iar în piept inima bate mult prea repede și mult prea tare. Nu îți văd clar chipul, dar te recunosc din o mie. Silueta ta e tot ce îmi poate bucura ochii, iar privindu-ți irișii, îmi stăpânești sufletul precum valurile mării.

     Stai la margine de prăpastie. Un picior pe sârmă, pregătindu-te să mă întâmpini. Eu privesc golul, apoi te privesc din depărtate. Ce va urma? Îmi vei deschide larg brațele? Ți-a fost dor de respirațiile mele ce poartă în ele  atât de multă iubire pentru tine? Poate că nu ai observat, dar în ele se ascunde frica de a nu te a mai avea. Plecarea ta mă costă viața. 

     E o adevărată furtună între noi. Iar eu pășesc încet pe sârmă. Suntem prea sus ca să ne mai observe cineva. Pășesc eu, pășești tu. Ești prea încrezut. Dar nu privi în gol. Privește-mi corpul mișcându-se încet.

     Păstrăm conexiunea. Vântul se joacă în părul nostru, împingându-ne din spate și mai puternic, micșorând distanța dintre noi. Degetele noaste abia se ating, iar corpul simte acel uragan în stomac. Pupila îți e țintită spre mine. Iar eu nu mă mai pot mișca. Ai o putere deosebită asupra mea pentru care nu există nici o poțiune. Mîinile mele îți cuprind corpul, iar sufletul devine un ocean liniștit. Hai să privim în jos. Ce priveliște minunată.